Paza ochilor și vederea

Văzul este primul dintre cele cinci simțuri ale omului, el fiind numit de Sfinții Părinți "cel prea împărătesc dintre simțuri" și "rudenie a minții". Pentru aceasta, simțul văzului este socotit mai cunoscător și mai vrednic de crezare decât celelalte patru simțuri.

Ochii sunt asemănați cu două mâini netrupești, cu ajutorul cărora sufletul apucă lucrurile văzute și le iubește chiar fără a ajunge la ele, precum spune Sfântul Vasile cel Mare: "Printr-o oarecare pipăire, vederea amăgește sufletul către dulceață cu aruncăturile ochilor, atingându-se de departe de orice voiește, ca și cum ar avea ajutorul unor mâini netrupești, iar pe acelea pe care cu mâinile trupului a le atinge nu poate, pe acelea prin aruncările ochilor, cu împătimire, le cuprinde".

La porțile ochilor să avem mare strajă, căci printr-însele intră cei mai mari furi, care pradă cetatea sufletului. De și-ar fi păzit ochii strămoșii noștri, Adam și Eva, aceștia nu ar mai fi fost izgoniți din Rai, căci prin vedere li s-a întunecat mintea și li s-a aprins de poftă inima, precum citim: "Femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat și plăcut ochilor la vedere și vrednic de dorit, pentru că dă știință, a luat din el și a mâncat și a dat bărbatului său și a mâncat și el" (Facere 3, 6).

Un bătrân din Pateric spune: "Cel ce la frumusețe străină își aruncă ochii, nu fecioară, ci desfrânată își are lumina ochiului". În același sens, Sfântul Isidor Pelusiotul spune: "Nu numai trupul neprihănit, ci și aruncăturile ochilor, pe care de aceea le numim "lumini", se cade să fie fecioare". Dar încă și firea a închis ochii înlauntrul genelor, ca pe niște fecioare în cămări, ca să se rușineze asemenea unor fecioare, când se ivesc afară din cămările lor, și nu fără de rușine să caute spre orice lucru.

Din răspândirea minții și umblarea fără rost a vederii, nimic nu se poate căștiga fără numai dezmierdări și patimi pierzătoare de suflet. În acest sens, Dreptul Iov spune: "Făcusem legământ cu ochii mei și asupra unei fecioare nu-i lăsam" (Iov 31, 1). Orice privire pătimașă care stăruie asupra unui lucru implică săvârșirea unui păcat în inimă, asemenea unui adulter, căci păcatul este închinare la idoli, iar idolatria este adulter față de Dumnezeu.

Chiar și a privi în treacăt un lucru necuviincios, fără a stărui asupra lui, ni se poate face pricină de cădere. Pentru aceasta, Sfântul Grigorie Teologul spune: "Să nu te împreună-răpești cu genele tale, de este cu putință, până la vederea cea de trecere". Acest cuvânt este interpretat astfel de Cuviosul Nichita: "Să nu te împreună-răpești cu genele tale, nu numai de vederea iscoditoare și mult cercetătoare, ci, de este cu putință, nici de cea care vine asupra ta din întâmplare și în treacăt, păzindu-te cu întemeiere până și de vederea cea în treacăt și stăpânindu-ți vederea. Iar pentru greutatea lucrului, nu pune înainte aceea, de este cu putință". Când știm că suntem slabi în fața unui lucru sau a unei persoane, se cuvine să nu mai cercetăm cu privirea lucrul spre care pătimim.

Vederea întipărește idolii săi în sufletul omului mai adânc decât toate celelalte simțuri. Vederea este o simțire mai subțire, mai cunoscătoare și, drept urmare, mai dorită de minte. Pentru că aceasta este mai dorită de minte, idolii săi mai adânc îi zugrăvește în suflet și, pentru aceasta, cu și mai multă greutate se șterg.

Televizorul și internetul, prin sunet și imagine, au o mare putere de manipulare asupra psihicului uman. Prin ceea ce vedem ni se induce un mod de viață pe care poate nu l-am alege în mod liber. Filmele și reclamele exploatează resursele psihologice ale spectatorilor, în forme și intensități pe care, prin propriile experiențe, în condițiile vietii de zi cu zi, aceștia nu le-ar trăi în mod constant.

Multe dintre producțiile video trimit spre o trăire interioară care nu-și găsește nici un corespondent în viața reală. Teologul Olivier Clement vede în cinematografie o adevărată artă a psihicului și a imaginarului, aceasta solicitând mai mult dimensiunea psihică a omului, decât pe cea culturală sau socială. Dependența de televizor și relaxarea rapidă, aceasta din urmă posibilă prin evadarea într-un spațiu ireal, apar în condițiile unei activări psihice neobișnuite. În aceste condiții, activitatea creierului are loc mai ales în emisfera dreaptă, iar astfel sunt eliberate endorfinele, substanțe care creaza obișnuință și dependență.

Unele urâte chipuri de care ne păzim în timpul zilei, spre a nu le primi în mintea noastră, de multe ori ni le închipuie vrășmașul în timpul somnului. Pentru aceasta se cade să fie chivernisită cu înțelepciune și această nevoie a trupului nostru, mai ales atunci când prin vise ne vine mare tulburare. Somnul să fie măsurat, căci somnul cu măsură este sănătos, atât pentru trup, cât și pentru suflet, în timp ce somnul fără măsură slăbănogește trupul și moleșește sufletul.

Se cade să alergăm la Dumnezeu cu pocăință și cu rugăciune stăruitoare spre a ne curăți mintea și a ne scoate din suflet toate amintirile pătimașe. Să ne păzim a revedea acele lucruri spre care mai înainte am avut patimă și poftă în inima noastră, pentru că pe acestea văzându-le cu îndoit război ne va lupta diavolul: și dinlăuntru, cu vechea pofta, și din afară, cu împrospătarea acesteia.