Poezie creștină și acorduri de pian în Salina Ocnele Mari: "Armonii pascale" - 22 martie

vineri, 27 februarie 2015

Arhiepiscopia Râmnicului vă invită la un spectacol inedit de poezie creștină și muzică instrumentală: Turneul "Armonii pascale". Evenimentul se desfășoară sub Înalta Binecuvântarea a Înaltpresfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului.

Turneul "Armonii pascale", aflat la prima ediție, se va desfășura duminică, 22 martie 2015, începând cu ora 13.00, într-un spațiu special amenajat în Salina Ocnele Mari, aflată la 15 kilometri distanță de Râmnicu Vâlcea.

Actrița Daniela Nane va recita versuri din creația lirică a unor poeți români creștini, iar pianista Ioana Maria Lupașcu va da viață unor acorduri muzicale speciale. Versurile alese vor deveni adevărate călăuze în universul poeziei, iar armoniile de pian vor lumina taina fiecărui vers.

Actrița Daniela Nane a declarat: "Mă bucur mult să aduc în fața iubitorilor de poezie câteva dintre cele mai frumoase versuri scrise vreodată despre adevăr, divin, lumină, pace și dragoste. Sper ca oamenii să trăiască momente de reală emoție și încântare, care să le atingă inima, readucându-le aminte de toată generozitatea și noblețea din suflete".

Poezia și muzica, două forțe spirituale complementare !

Salina, un loc de taină care îndeamnă la meditație și regăsire interioară !

Vor fi rostite versuri din creația poeților Mihai Eminescu, Radu Gyr, Vasile Voiculescu, Ioan Alexandru, Arsenie Boca, Nichifor Crainic, Benone Burtescu și Costache Ioanid, pe acorduri muzicale inspirate din creația compozitorilor Astor Piazzolla, Constantin Silvestri, George Enescu și Paul Constantinescu.

Daniela Nane este actriţă la "Teatrul Bulandra" din București din anul 1995. A interpretat numeroase roluri în piese de teatru și film. Mare iubitoare de poezie, actrița a fost invitată de-a lungul timpului în numeroase spectacole culturale.

Pianista Ioana Maria Lupașcu este câștigătoare, finalistă sau laureată a numeroase concursuri muzicale din România, Grecia și Turcia. Este o prezență constantă pe scene de renume din Italia, România, Elveția, Croația, Slovacia, Lituania, Belgia, Turcia și Spania. In prezent este solistă concertistă la Filarmonica "Paul Constantinescu" din Ploiești.

Prezentator: Sebastian Crăciun.

*

Producători: Asociaţia Culturală "Pro Valores" şi Amena Studio.

Sponsori: Acqua Carpatica, Domeniile Sâmburești și Tipografia Docuprint.

Parteneri: Arhiepiscopia Râmnicului; Salrom - Salina Ocnele Mari, Vâlcea; Institutul Cultural Român "Mihai Eminescu", Chișinău; Teatrul Național "Mihai Eminescu", Chișinău; Primăria Municipiului Bucureşti; Primăria Slatina; Consiliul Judetean Neamț; Centrul Cultural "Palatele Brâncoveneşti"; ExcesMusic; Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, prin programul "Oportunități la tine acasă"; Muzeul Național Peleș; Complexul Muzeal Național Moldova.

Parteneri Media: Radio România Cultural; Radio Trinitas; Port.ro; Onlinegallery.ro; Observator cultural; Calendar evenimente; Agentia de carte; Ziarul Metropolis; Bucuresteni.ro.

*

Turneul "Armonii pascale" va continua astfel:

- 28 martie, ora 16.00 - "Castelul Peleș" din Sinaia (Judetul Prahova)

- 29 martie, ora 16.00 - "Teatrul Național" din Chișinău (Republica Moldova)

- 30 martie, ora 18.00 - "Palatul Unirii" din Iași (Județul Iași)

- 31 martie, ora 18.00 - "Teatrul Tineretului" din Piatra Neamț (Județul Neamț)

- 3 aprilie, ora 18.00 - Centrul Cultural "Eugen Ionescu" din Slatina (Județul Olt)

- 4 aprilie, ora 17.00 - "Palatul Mogoșoaia" (Județul Ilfov)

http://www.arhiram.ro/stiri/2015/02/poezie-crestina-si-acorduri-de-pian-salina-ocnele-mari-armonii-pascale-22-martie#

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe