|duminică, septembrie 20, 2020
  • Follow Us!

Foamea, în vremea postului 

foamea-postul

 

Întreaga învăţătură patristică a Bisericii acordă o atenţie deosebită hranei, ca factor esenţial în despătimire. Patimile sunt întotdeauna favorizate de îmbuibarea pântecelui, pe când virtuţile sunt ajutate mult de postire şi înfrânare. Strânsa legătură dintre alimentatie şi starea duhovnicească a sufletului nostru se observă cu uşurinţă mai ales în vremea postului, când mintea ne devine mai trează şi sufletul mai dornic de a se apropia de Dumnezeu.

Alimentele diferă între ele în special prin gustul şi energia lor. În vremea postului, precum se vede, renunţăm la alimentele gustoase, care ne înrobesc mai uşor voinţa, şi la cele care dau trupului mai multă energie. Pentru a înţelege corect valoarea şi scopul postului, trebuie să înţelegem că “nu mâncarea ne va pune înaintea lui Dumnezeu” (I Corinteni 8, 8), nici nemâncarea, ci curăţia inimii, împreună cu pocăinţa, smerenia, dragostea, blândeţea şi milostenia. Scopul postului, deci, nu este postirea în sine, ci dobândirea curăţiei inimii.

Acela care posteşte cu gândul că postul previne anumite boli sau face bine trupului, accentuând mult prea mult aspectul terapeutic al postului, riscă să transforme postul într-o simplă metodă de tratament medical. Postul este o faptă care urmăreşte mai întâi de toate vindecarea sufletului de patimi. Mâncarea se prepară cât mai simplu pentru ca timpul modest alocat pregatirii mesei să-l sporească pe cel alocat rugăciunii şi îngrijirii sufletului.

Când este apăsat de griji sau supărat, omul nu are poftă de mâncare, iar dacă mănâncă, o face cu mare greutate. Tot aşa, când postim, se cuvine să nu mâncăm pe săturate, pentru a ne vedea mai bine păcatele si a striga cu pocăinţă adevărată către Dumnezeu. Flămânzirea de bunăvoie este reacţia firească a omului care îşi vine în fire şi se pocăieşte de faptele lui rele, aşteptând mila lui Dumnezeu.

Postul biblic, aşa cum au postit Drepţii din Vechiul Testament şi Mântuitorul Iisus Hristos, însemna ajunare totală, adică oprirea totată de la alimente şi apă pentru un anumit timp. Acest post biblic ne învaţă că flămânzirea este cheia postului, iar nu schimbarea alimentelor. Astăzi, mai ales Postul Mare se ţine cu o asprime deosebită de toţi creştinii. De-a lungul celor patruzeci de zile de post se face dezlegare la peşte numai de două ori. “Pâine, legume, fructe uscate şi apă, toate luate cu măsură, după apusul soarelui; doar duminica şi la praznice, dezlegare la ulei şi vin”, precum arată vechile cărţi bisericeşti. Din toate acestea răzbate până la noi chemarea la flămânzire pe care o cere postul.

Foamea, asumată în mod liber de fiecare, mai ales în vremea postului, se arată ca un refuz de a ne limita viaţa la această lume văzută. Nu există doar o hrană trupească, ci şi una sufletească, după cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos: “Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4, 4). Când flămânzim, ne lepădăm de noi înşine şi ne încredinţăm purtării de grijă a lui Dumnezeu. Postul cel adevărat, deci, este acela în care omul flămânzeşte atât după pâine, cât si după dreptatea lui Dumnezeu.

Postul şi foamea nu ne sfinţesc prin ele însele, dar ne ajută semnificativ la păşirea pe “calea cea strâmtă şi cu chinuri”, care duce în Împărăţia lui Dumnezeu. Nici un creştin nu are dreptul de a impune celuilalt măsura postirii sale, pentru că fiecare om flămânzeşte în mod diferit. Singur Dumnezeu cunoaşte inima şi efortul fiecăruia de a se înfrâna de la bucate şi de a tânji după Împărăţia Sa.

Să luăm aminte, deci, să postim post bineplăcut lui Dumnezeu, precum El Însuşi ne îndeamnă: “Nu ştiţi voi postul care Îmi place? Rupeţi lanţurile nedreptăţii, dezlegaţi legăturile jugului, daţi drumul celor asupriţi şi sfărâmaţi jugul lor. Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine. Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi tămăduirea ta se va grăbi. Dreptatea ta va merge înaintea ta, iar în urma ta slava lui Dumnezeu. Atunci vei striga şi Domnul te va auzi; la strigătul tău El va zice: Iată-mă! Dacă tu îndepărtezi din mijlocul tău asuprirea, ameninţarea cu mâna şi cuvântul de cârtire, dacă dai pâinea ta celui flămând şi tu saturi sufletul amărât, lumina ta va răsări în întuneric şi bezna ta va fi ca miezul zilei. Domnul te va călăuzi necontenit şi în pustiu va sătura sufletul tău. El va da tărie oaselor tale şi vei fi ca o grădină adăpată, ca un izvor de apă vie, care nu seacă niciodată. (…) Dacă îţi vei opri piciorul tău în ziua de odihnă şi nu-ţi vei mai vedea de treburile tale în ziua Mea cea sfântă, ci vei socoti ziua de odihnă ca desfătare şi vrednică de cinste, ca sfinţită de Domnul, şi vei cinsti-o, fără să mai umbli, fără să te mai îndeletniceşti cu treburile tale şi fără să mai vorbeşti deşertăciuni, atunci vei afla desfătarea ta în Domnul” (Isaia 58, 3-14).

Leave a Response