|miercuri, septembrie 30, 2020
  • Follow Us!

Candidatura lui Adrian Comănescu la şefia AJF Vâlcea a fost respinsă – ILEGAL. Reacţia arbitrului 

SC_adrian_comanescu

Infractorii din fotbalul vâlcean au de ce să se teamă!

Întrunit vineri, Comitetului Executiv al Asociaţiei Judeţele de Fotbal Vâlcea a respins dosarul de candidatură la funcţia de preşedinte depus de către arbitrul Adrian Comănescu. Astfel, fostul jucător al Chimiei, Constantin Pintilie (actualul şef al AJF) rămâne unicul candidat pentru postura de conducător şi va primi un nou mandat.

Pentru cele două posturi de vicepreşedinte al AJF au fost validate toate cele cinci candidaturi: Dumitru Drăgănescu (Forestierul Romani), Nicon Diaconeasa (CSC Orleşti), Nicolae Chiriţă (actual vicepreşedinte), Grigore Tomoioagă (fost şef al Comisiei de Arbitri Vâlcea) şi Daniel Demetrescu (arbitru şi actual secretar al AJF).

Adrian Comânescu a făcut o serie de precizări după ce candidatura sa a fost respinsă:

“Referitor la Decizia Comitetului Executiv al AJF Vâlcea din data de 13.02.2015 prin care a fost respins dosarul de candidatură al Subsemnatului, precum şi cu privire la declaraţiile ulterioare ale domnului Constantin Pintilie, doresc să fac următoarele precizări:
1. Mi-am exprimat dorinţa de a candida la funcţia de Preşedinte al AJF Vâlcea exclusiv din convingerea că pot aduce un nou mod de lucru şi implicit numeroase beneficii activităţii fotbalistice din judeţul Vâlcea. Trebuie să recunoaştem cinstit că, în prezent, deşi această zonă are un potenţial fotbalistic deosebit, acest potenţial nu este valorificat pe deplin.
2. Subliniez încă o dată că tot ceea ce am dorit a fost şi este în continuare o competiţie corectă între candidaţi, în limitele legii şi ale statutului AJF, bazată pe proiecte de viitor şi programe de candidatură concrete, iar membrii afiliaţi ai AJF Vâlcea să voteze candidatul pe care îl consideră cel mai nimerit să le reprezinte interesele.
3. Observ însă cu mâhnire că actuala conducere a AJF Vâlcea nu cunoaşte nimic despre principiile de bază ale activităţii fotbalistice, respectiv  fair-play şi concurenţă loială, singura preocupare concretă a acesteia fiind să îmi interzică prin orice mijloace să candidez la funcţia de Preşedinte al AJF Vâlcea.
4. Declaraţiile domnului Pintilie conform cărora am depus dovada îndeplinirii funcţiei de preşedinte la nişte cluburi neafiliate dovedeşte ori reaua-credinţă a acestuia şi dorinţa sa de a induce în eroare opinia publică, ori necunoaşterea statutului organizaţiei pe care o conduce, deoarece art. 36 pct. 3 lit. d nu face nici un fel de referire la structuri sportive afiliate la AJF Vâlcea ci face referire expresă la cluburi sportive cu activitate fotbal organizate conform Legii 69/2000. Mai mult decât atât explicaţii de genul “Juristul AJF nu a dat aviz favorabil dosarului lui Adrian Comănescu, pentru că nu îndeplineşte condiţia din statutul AJF impusă la articolul 36, punctul 3, litera D, să aibă minim 4 ani funcţii de conducere. Nu scrie că perioada este cumulată, aceasta trebuie să fie continuă.” Nu pot fi avute în vedere tocmai pentru că în situaţia în care nu se specifică dacă perioada de 4 ani poate fi continuă sau cumulată nimeni nu poate face această distincţie conform unui principiu de drept care prevede că unde legea nu distinge nici noi nu trebuie să distingem!
5. Chiar şi modul în care a fost adoptată decizia Comitetului Executiv cu 3 voturi pentru, 1 împotrivă şi 4 abţineri dovedeşte reaua-credinţă a conducerii AJF Vâlcea, deoarece din 8 membri prezenţi la şedinţă votul a doar 3 membri nu înseamnă că respective decizie a întrunit cvorumul cerut de statut. Ba mai mult decât atât oricine poate observa că din cei 3 membri care au votat pentru respingerea dosarului meu doi dintre aceştia sunt direct interesaţi în această chestiune şi implicit aveau obligaţia de a se abţine de la vot, respectiv domnul Pintilie Constantin – contracandidatul meu şi domnul Tudorica Ion-preşedinte al CJA Vâlcea şi subaltern al domnului Pintilie în cadrul AJF Vâlcea.
6. În concluzie, las opinia publică să decidă cu privire la comportamentul şi modul în care înţeleg să organizeze o aşa-zisă competiţie democratică cei care ar trebui să asigure respectarea şi implementarea la nivelul judeţului Vâlcea a tuturor principiilor activităţii sportive în general şi a activităţii fotbalistice în special.

De asemenea, în încheiere, vă rog să observaţi că astfel cum este redactat textul incriminat în prezent preşedintele FIFA sau UEFA, ori preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor nu ar putea candida la funcţia de preşedinte al AJF Vâlcea. Se pune întrebarea : Oare persoanele anterior menţionate nu ar avea destule cunoştinţe despre managementul unei organizaţii sportive sau nu i-ar recomanda realizările profesionale pentru a candida la funcţia de preşedinte al AJF Vâlcea?”

“Juristul AJF nu a dat aviz favorabil dosarului lui Adrian Comănescu pentru că nu îndeplineşte condiţia din statutul AJF impusă la articolul 36, punctul 3, litera D, să aibă minim 4 ani funcţii de conducere. Nu scrie că perioada este cumulată, perioada trebuie să fie continuă. El a venit cu nişte hârtii de la nişte cluburi neafiliate. Nu eu am impus aceste reguli ca să împiedic candidatura lui Adrian Comănescu, aceste condiţii sunt de mulţi ani, din contră, acum sunt mai lejere, înainte era obligativitatea a 7 ani” a fost declaraţia dată de şeful AJF Vâlcea, Constantin Pintilie.

Adunarea Generală a AJF Vâlcea este programată pe data de 28 februarie, de la ora 11:00, la Casa Sindicatelor din Râmnicu Vâlcea. Membrii acesteia pot decide să accepte candidatura lui Adrian Comănescu. (prosport.ro)

 

 

One Response to Candidatura lui Adrian Comănescu la şefia AJF Vâlcea a fost respinsă – ILEGAL. Reacţia arbitrului

  1. vlad tepes

    Domnule Pintilie,trebuie sa intelege-ti ca timpul dumneavoastra a apus,asa cum a apus si al Domnului profesor Sbirnea,trebuie sa lasa-ti pe altii mai tineri sa decida.,merge-ti la pensie,va ajunge,aveti deja 12 ani la AJF Valcea..MULTUMIM PENTRU ACTIVITATEA PE CARE ATI INTREPRINS-O in cadrul AJF -ului.

     

Leave a Response