|marți, septembrie 29, 2020
  • Follow Us!

Canonul cel Mare de pocăință 

Varsanufie slujba

 

Sfântul Andrei Criteanul s-a născut la Damasc, în jurul anului 660. A îmbrăcat haina monahală intrând în “Frăția Sfântului Mormânt” de la Ierusalim. A devenit secretar al patriarhului de Ierusalim, iar în anul 685, în calitate de delegat al acestuia, a semnat la Constantinopol actele Sinodului al VI-lea Ecumenic. A rămas în Constantinopol unde i s-a încredințat conducerea unei importante opere social-filantropice din acea vreme: un orfelinat și o casă pentru bătrâni. În anul 692 a fost ales episcop de Gortyna, în insula Creta. A trecut la viața veșnică în anul 740, pe când se întorcea de la Constantinopol, spre Creta. De aceea, mormântul său nu se află în insula Creta, ci în localitatea Eresos, din insula Mitilina – Lesbos.

Sfântul Andrei Criteanul a fost un mare episcop misionar. A construit biserici, a înființat mănăstiri, a dezvoltat lucrarea filantropică a Bisericii, s-a ocupat de educația tineretului din eparhia sa etc. A fost un bun predicator, iar pentru a încuraja participarea poporului la viața liturgică a Bisericii, a compus o mulțime de imne liturgice. El este considerat cel dintâi autor de canoane liturgice, între care cel mai renumit este „Canonul cel Mare”, intrat în cartea „Triodul”, ca lucrare liturgică deosebit de importantă pentru perioada Postului Sfintelor Paști.

 

Canonul cel Mare de pocăință

 

Canonul cel Mare de pocăință este un imn liturgic alcătuit din peste 250 de stihiri, împărțite în nouă cantari. Acest canon se cântă pe glasul al șaselea bisericesc, un glas de întristare și pocăință. După fiecare stihire, credincioșii cântă: “Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!”, rugăciune care amintește de rugăciunea vameșului pomenit în prima Duminica a perioadei Triodului, și fac o metanie mică. Fiecare cântare a Canonului se încheie cu o laudă închinată Sfintei Treimi și o alta închinată Maicii Domnului. În prima săptămână a Postului Mare canonul se cântă împărțit în patru părți, în zilele de luni, marți, miercuri și joi, în cadrul slujbei Pavecerniței Mari. În întregime acest canon se cântă miercuri, în săptămâna a cincea a Postului.

Canonul Sfântului Andrei Criteanul este deodată meditație biblică și rugăciune de pocăință. Este un dialog al omului păcătos cu propria sa conștiință, luminată de citirea Sfintei Scripturi. Sufletul care se pocăiește plânge că nu a urmat pilda luminoasă a drepților virtuoși, ci a robit patimilor, precum cei păcătoși, dintre care unii nu s-au pocăit, iar alții s-au mântuit tocmai fiindcă s-au pocăit.

Cu inima plină de smerenia vameșului, cu strigătul de iertare al fiului risipitor și cu gândul la Înfricosătoarea Judecată, despre care vorbesc Evangheliile primelor trei duminici ale Triodului, autorul Canonului cel Mare ne arată deodată durerea și puterea pocăinței, leac și lumină a învierii sufletului din moartea păcatului.

Pocaința-rugăciune a fiului risipitor: “Părinte, greșit-am la cer și înaintea ta, nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău, primește-mă ca pe una din slugile tale!” ia accentul unui regret nesfârșit pentru păcat, ca pierdere și moarte a sufletului care valorează mai mult decât toată lumea materială.

Prin păcat se pierde frumusețea nevinovăției din rai, se pustiește sufletul, se schimbă demnitatea omului în rușine, iar apropierea de Dumnezeu se preface în înstrainare de El. Păcatul pe care îl descrie Canonul cel Mare nu este al unui singur om, ci al firii omenești căzute, începând cu Adam și Eva. De aceea, Canonul cel Mare îmbină pocăința cu meditația privind căderile în păcat sau biruința asupra păcatului, așa cum se văd acestea în Sfânta Scriptură. Canonul cel Mare se cânta în Biserică în timpul perioadei de pocăință a Postului Mare al Sfintelor Paști, tocmai pentru a se arăta că toți oamenii au nevoie de pocăință și de iertarea păcatelor pentru a ajunge la mântuire.

Marii păcătoși care s-au pocăit și s-au ridicat din păcat și patimi devin nu numai dascali ai pocăinței pentru întreaga Biserică, ci și rugători pentru cei care se luptă cu păcatul sau se curăță de el prin pocăință.

Mărturisirea și preamărirea Sfintei Treimi în Canonul cel Mare arată că pocăința creștină este taina refacerii comuniunii oamenilor cu Sfânta Treime. Botezați în numele Sfintei Treimi, creștinii reînnoiesc Taina Botezului prin lacrimile pocăinței, mor pentru păcat și înviază sufletește pentru Hristos.

Mărturisirea dreptei credințe prin doxologie se leagă strâns de redescoperirea dreptei viețuiri prin pocăință. Milostivirea Sfintei, celei de o ființă, de viață făcătoarei și nedespărțitei Treimi este temelia și puterea care face ca “ușile pocăinței” să devină cale către Împărăției cerurilor.

Cântare din Canonul cel Mare:

“Viforul răutaților m-a cuprins, Milostive Doamne;

ci, ca lui Petru, întinde-mi și mie mâna Ta.

Fii mie milostiv, strig Ție ca și vameșul;

Mântuitorule, curățește-mă;

că nimeni din cei din Adam n-au greșit Ție, ca mine”.

 

Leave a Response