Un hoţ s-a „specializat” în furturi din aceeaşi firmă

miercuri, 21 ianuarie 2015

 

 

În noaptea  de 18/19 ianuarie a.c., poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la pornirea sistemului de efracţie la o societate comercială. Astfel, echipa operativă din cadrul Poliţiei municipiului Râmnicu Vâlcea, s-a deplasat la faţa locului, şi l-a prins în flagrant pe B. Alin, de 21 de ani, care a pătruns în incinta societăţii dislocând o fereastră şi a sustras bunuri în valoare de 1000 lei. Suspectul a mai fost cercetat pentru fapte de acest gen, cu un prejudiciu de 8.000 lei, pentru care Parchetul de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea a dispus măsura controlului judiciar, măsură sub care se afla şi în momentul comiterii faptei de noaptea trecută. Astfel, s-a dispus reunirea dosarelor penale, iar inculpatul a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 ore şi a fost prezentat instanţei de judecată cu propunere  de înlocuire a măsurii controlului judiciar cu  arest preventiv. Instanţa a admis propunerea Parchetului  şi a dispus înlocuirea măsurii controlului judiciar cu arest preventiv pentru 30 de zile. Tânărul se află încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe