Tatăl și-a înjunghiat fiul pentru că nu aducea bani acasă

miercuri, 7 ianuarie 2015

 

 

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au dispus, la data de 05 ianuarie 2015, punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea inculpatului Dumitru Gheorghe sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor  asupra unui membru de familie.

La data de 06 ianuarie 2015, în urma propunerii de arestare preventivă adresată judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Vâlcea, a fost emis pe numele inculpatului un mandat de arestare preventivă, pe o perioadă de 30 de zile.

Din referatul cu propunere de arestare preventivă au rezultat următoarele:

În data de 13 decembrie 2014, pe fondul unei stări conflictuale mai vechi, generată de faptul că victima D.V.A., fiul acestuia, nu realizează venituri, dar şi pe fondul consumului de alcool, inculpatul a aplicat victimei mai multe lovituri cu un cuţit la nivelul corpului şi a membrelor superioare, fiindu-i pusă în primejdie viaţa.

Ulterior, victima a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova la Secţia Chirurgie I în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.

Investigaţiile au fost efectuate cu sprijinul ofiţerilor de poliţie din cadrul I.P.J. Vâlcea – Serviciul de Investigaţii Criminale.

Cercetările continuă pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe