|joi, decembrie 3, 2020
  • Follow Us!

Nkongue, “la cuţite” cu Munteanu: “Am fost la Poliţie şi am făcut plângere”. Camerunezul face dezvăluiri despre situaţia clubului din Vâlcea 

csm-ramnicu-valcea-asa-targu-mures-23

Atacantul Christian Nkongue şi conducerea clubului CSM Râmnicu Vâlcea sunt în plin conflict. Negocierile pentru rezilierea contractului au intrat în impas. Camerunezul nu a fost primit la antrenamentele echipei mari a CSM-ului şi se va prezenta la echipa a doua!

Nkongue a avut, ca întreaga echipă CSM, o evoluţie modestă în prima parte a sezonului, în care a reuşit doar un gol. Deşi africanul ar fi dispus să accepte reducerea contractului cu 25 la sută, managerul clubului i-a spus că poate rămâne doar dacă îşi înjumătăţeşte salariul actual, de 2.000 euro lunar, cel mai mare din Zăvoi.

Jucătorul a luat foc după ce, în timp ce el era în vacanţă în Camerun, toate hainele şi bunurile sale au fost mutate de conducerea clubului din apartamentul pe care îl avea închiriat, la Zăvoi. Astfel, Chris atacă dur conducerea clubului.

”Când eu eram în vacanţă în Camerun, Munteanu a trimis pe cineva la apartament să îmi ia toate lucurile, iar pe mine m-au anunţat după câteva zile. Acum nu am toate bagajele mele, sunt împărţite, nici nu ştiu unde sunt. Eu am avut 5 mii de euro în apartament, voiam să îmi iau un motor la maşină. Am fost la Poliţie şi am făcut plângere acolo împotriva managerului Munteanu. El acum râde, dar cred că apoi va plânge. M-au trimis la echipa a doua. Nu este problemă, eu merg acolo şi clubul îmi plăteşte lunar 2.000 euro. Nu am nicio problemă cu suporterii, colegii, dacă Munteanu vrea să se înţeleagă cu mine pentru reziliere, să îmi dea banii pe noiembrie, decembrie şi ianuarie şi plec. Mingea e la ei. Nu sunt primul jucător la echipa a doua, au fost şi Lircă şi Adi Popa. Nu este problemă, stau acolo, vedem până la vară unde ajungem” a tunat camerunezul.

“Dacă echipa are probleme, a fost din cauza lui Munteanu şi a lui Lincar”

Jucător extrem de iubit de fani pentru evoluţiile bune din perioada 2011-2013, dar şi din sezonul trecut, când a revenit după jumătate de an petrecută la Slatina, Nkongue spune că vrea să plece cu capul sus de la echipă. ”Munteanu mi-a spus că să îmi găsesc ceva mai bun, să merg la echipă, că CSM nu mai are bani, dar eu am contract până la vară. Mi-a zis că echipa are problemă cu banii, dacă nu accept, să merg la Federaţie. Eu am venit aici cu capul sus şi vreau să plec la fel, dacă are ceva cu mine, eu nu am. Dacă echipa are probleme, a fost din cauza lui Munteanu şi a lui Lincar. Am fost în cantonament la Braşov, unde echipa nu a făcut nimic, numai mâncare. Sunt mulţi jucători talentaţi, dar le este frică să vorbească, au salarii 20-30 milioane, nu ştiu de ce acceptă reducerea salariilor. Ar trebui că toţi băieţii să ţină o şedinţă”, a spus atacantul.

“De ce am jucat bine cu Claudiu Niculescu anul trecut, iar acum nu?”

Nkongue spune că fostul antrenor, Erik Lincar, şi şefii clubului sunt vinovaţi de situaţia critică a echipei, care este în pericol şi să rateze play-off-ul. ”Echipa nu a mers din cauza lui Lincar şi Munteanu. Eu de patru-cinci ori l-am întrebat pe Lincar dacă are ceva personal cu mine, a zis că nu are, deşi mi-a făcut probleme din cantonament şi până a plecat de aici. Lincar nu a vorbit niciodată cu mine, dar mi-a luat tot anul 5.000 lei amendă, mi-a zis să fac ce vreau. De ce am jucat bine cu Claudiu Niculescu anul trecut, iar acum nu? Lincar m-a băgat un meci pe stânga, eu i-am zis apoi că nu pot acolo, nu mă simt bine, apoi m-a lăsat pe bancă sau în tribună, i-a preferat pe Coman sau pe alţii! Lincar mi-a zis mereu doar să intru pe teren, nu mi-a dat nicio indicaţie. Am fost foarte dezamăgit. Când a venit Pelici, i-am spus că nu sunt bine din punct de vedere psihic, după problemele avute cu Lincar”, a mai declarat camerunezul.

Camerunezul face dezvăluiri: “Munteanu să ia telefonul şi să îi sune pe Niculescu, pe Monel, pe Iancu, pe Lircă şi să îşi ceară scuze”

Fotbalistul aflat în conflict cu managerul CSM-ului acuză şi retragerea memoriului de la Federaţie pentru promovare, spunând că “am dat locul la Craiova”. Nkongue îi recomandă lui Lucian Munteanu să meargă la biserică pentru a-şi cere “iertare la Dumnezeu” pentru toate greşelile pe care le-a făcut faţă de antrenorii şi jucătorii ce au plecat din Zăvoi.

“Vreau să vorbesc cu domnul Niţu, şeful de aici. Eu înţeleg de ce sponsorul nu mai vrea să bage bani, dar problema nu e la jucători, e de la conducere, am avut şansa să mergem la Liga I, dar am dat locul la Craiova. Dumnezeu ne-a dat şansa anul trecut, dar noi am refuzat, apoi de ce se supără acum conducerea? Echipa nu merge bine, ei trebuie să se gândească de ce, pentru că Monel Cârstoiu era cel mai bun mijlocaş, l-a dat afară, Iancu s-a accidentat şi l-au trimis la echipa a doua, apoi l-au dat afară, Lircă era şi el un mijlocaş excelent, l-au dat afară, Danilo a fost aici, trebuia să îi dea patru salarii, cred că nici jumătate nu i-a dat. I-am spus lui Munteanu că au greşit foarte mult, ar trebui să meargă la biserică şi să îşi ceară iertare la Dumnezeu! De ce echipa are acum probleme cu banii, dar înainte nu avea? Munteanu să ia telefonul şi să îi sune pe Niculescu, pe Monel, pe Iancu, pe Lircă şi să îşi ceară scuze că a greşit faţă de ei! Pe Niculescu l-au dat afară că l-a băgat pe Tănasă în jocul cu Tg. Mureş şi s-a accidentat imediat, dar Ciprian făcuse antrenament toată săptămâna şi a zis că poate să joace, plus că aveam doi doctori la echipă. Ei au vrut demult să îl dea afară pe Niculescu şi să îşi cheme pe prietenul lor Lincar, dar, apoi, imediat au început problemele la echipă. Pentru mine, Claudiu a fost cel mai bun antrenor de la CSM, regret că el a plecat din cauza conducerii”, a tunat atacantul african al CSM-ului.

Articol scris de Adi Georgescu (prosport.ro)

Leave a Response