Aviz infractorilor! | Facebook te bagă la pușcărie

sâmbătă, 3 ianuarie 2015

 

Procurorii DNA şi cei din Parchetul General au, de ceva vreme, un ajutor de nădejde în depistarea corupţilor. Surprinzător sau nu, sprijinul vine de la Facebook, reţeaua de socializare atât de populară şi la noi în ţară.

Nu a fost lună în anul acesta în care procurorii anticorupţie şi poliţiştii să nu descindă în casele bogătaşilor României ce şi-au făcut mai mult sau mai puţin legal averile. Pe lângă interceptări şi sute de ore de filaj, în care ofiţeri sub acoperire au fost practic “umbrele” celor pe care- i urmăreau, anchetatorii au solicitat date şi de la Facebook. Asta pentru că mulţi dintre cei vizaţi pentru fapte de corupţie şi-au făcut pagini personale pe reţeaua de socializare şi nu de puţine ori anunţau unde sunt, cu cine se întâlnesc, ce program îşi fac. Practic, orice pas al unui utilizator activ al Facebook poate fi uşor de monitorizat de administratorii reţelei. Anchetatorii s-au prins imediat că există o nouă şi foarte exactă sursă de informaţii despre oricine foloseşte reţeaua, scrie libertatea.ro

Reţeaua care ştie tot ce faci

Astfel, dosarele instrumentate la nivelul DNA şi al Parchetului General au fost completate cu informaţii despre ce au făcut infractorii într-o anumită perioadă de timp. “Cei de la Facebook ne-au dat CD-uri cu înregistrarea a tot ceea ce a făcut persoana respectivă. De la ce poze a postat, când a făcut acest lucru, cu cine a vorbit şi ce anume, unde s-a aflat într-o anume zi şi la ce oră, date de localizare cu longitudine şi latitudine etc. Aceste indicii au fost puse cap la cap şi astfel s-a putut ajunge la cei care au comis infracţiuni”, au dezvăluit surse judiciare pentru Libertatea. Reprezentanţii Facebook ne-au precizat că, la nivelul companiei, există un departament specializat şi un strateg pe probleme de securitate care se ocupă de solicitările venite de la instituţii şi guverne din întreaga lume. Bineînţeles, şi autorităţile române au solicitat acestui departament date despre persoane aflate în anchetă. Între timp, senatorii au adoptat, ieri, legea care le permite serviciilor secrete să aibă acces la calculatoarele românilor. Decizia ar urma să intre în vigoare după promulgarea de către noul preşedinte, Klaus Iohannis.

A postat un mesaj înainte de reţinere

Cu doar câteva ore înainte să fie reţinut de procurorii anticorupţie, Cristinel Bîgiu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău, a postat pe Facebook un mesaj: “Aveţi ghetuţele pregătite? Moş Nicolae este pe drum. Să ne aducă sănătate şi linişte, tuturor!”. La scurt timp după acesta, anchetatorii i-au bătut la uşă. A fost arestat preventiv, fiind acuzat de luare de mită.

Mihaela Rădulescu, obligată să-şi şteargă contul

Mihaela Rădulescu a fost obligată de magistraţii Tribunalului Bucureşti să-şi şteargă contul personal de Facebook. Decizia a fost luată de judecători pentru că vedeta TV a postat pe pagina reţelei de socializare mai multe mesaje defăimătoare la adresa lui Radu Budeanu, fostul soţ al Danei Budeanu, prietenă bună a Răduleascăi. (nasul.tv)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe