Consilierii judeţeni au amânat alegerea unui preşedinte interimar al CJ Vâlcea

luni, 15 decembrie 2014

 

Vineri, 12 decembrie, după o oră de dezbateri în cadrul şedinţei extraordinare, consilierii judeţeni nu au ajuns la un punct comun în vederea alegerii unui vicepreşedinte care să preia atribuţiile de şef al CJ Vâlcea, în urma decesului lui Ion Cîlea. Şedinţa a început cu un moment de reculegere în memoria lui Ion Cîlea, după care vicele Dumitru Presu a preluat frâiele şedinţei, cu toate că... nu a fost ales să conducă şedinţa. Abia la primul punct din ordinea de zi s-a supus la vot alegerea unui vicepreşedinte care să conducă şedinţa extraordinară a CJ Vâlcea. Întrucât a fost o singură propunere - Dumitru Persu - s-a votat la vedere, existând unanimitate de voturi. După ce a fost votat, Dumitru Persu a propus o schimbare a ordinii de zi în sensul mutării proiectelor de hotărâre privind desemnarea unui preşedinte interimar la sfârşitul şedinţei, după alte două materiale care trebuiau votate de consilierii judeţeni. Propunerea a trecut cu unanimitate de voturi, însă consilierii judeţeni de la PNL (plus cei trei independenţi) nu au sesizat „capcana” întinsă de Dumitru Persu şi consilierii PSD. Atunci când s-a ajuns la cele două propuneri înscrise pe ordinea de zi (proiect de hotărâre privind desemnarea unui vicepreşedinte care să exercite atribuţiile preşedintelui; proiect de hotărâre privind delegarea unui consilier judeţean care să îndeplinească temporar atribuţiile vicepreşedintelui ce a fost desemnat să exercite atribuţiile preşedintelui), consilierul judeţean Victor Stănculescu de la PNL a cerut amânarea adoptării pe nişte motive puerile şi susţineri legislative care nu există în realitate. De fapt, consilierii liberali au cerut amânarea, întrucât nu au primit „verde” de la preşedintele PNL Vâlcea, Cristian Buican, să îl propună pe vicele Bogdan Pistol la şefia interimară a CJ Vâlcea. Deoarece revocările de vicepreşedinţi se pot face numai în şedinţe ordinare, Buican a cerut imperativ cu o seară înainte de şedinţa CJ Vâlcea să se tragă de timp până la o viitoare şedinţă ordinară, atunci când va putea fi impus în funcţia de preşedinte interimar al CJ Vâlcea consilierul judeţean Gheorghe Păsat. Însă, Dumitru Persu şi consilierul judeţean PSD Constantin Pîrvu le-au reamintit liberalilor că trebuie să voteze, întruct au fost de acord cu întreaga ordine de zi a şedinţei. Până la urmă, pentru a nu încălca legea, consilierul judeţean PNL Iuliana Moise a anunţat că se poate supune la vot singura propunere făcută - Dumitru Persu - care, însă, nu a întrunit decât cele 13 voturi ale consilierilor judeţeni de la PSD. În aceste condiţii, toţi consilieri judeţeni de la PSD au semnat tot vineri, 12 decembrie, o nouă convocare a şedinţei extraordinare pentru data de 15 decembrie 2014, cu următoarea ordine de zi: proiect de hotărâre privind desemnarea unui vicepreşedinte care să exercite atribuţiile preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea pentru conducerea şedinţei extraordinare din data de 15 decembrie 2014; proiect de hotărâre privind desemnarea unui vicepreşedinte care să exercite atribuţiile preşedintelui; proiect de hotărâre privind delegarea unui consilier judeţean care să îndeplinească temporar atribuţiile vicepreşedintelui ce a fost desemnat să exercite atribuţiile preşedintelui.

(Petre Coman)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe