SC Olăneşti Riviera SA respectă legislaţia minelor şi are toate aprobările pentru a exploata izvoarele din staţiune

miercuri, 5 noiembrie 2014

• Precizări şi clarificări venite din partea conducerii societăţii:

SC Olăneşti Riviera SA respectă legislaţia minelor şi are toate aprobările pentru a exploata izvoarele din staţiune

 

În ultima perioadă, au apărut în presă unele „dezvăluiri” cu privire la faptul că societatea Olăneşti Riviera SA nu ar respecta prevederile din contractul de concesiune încheiat în anul 2001, şi că nu ar deţine toate autorizaţiile sanitare şi de funcţionare pentru exploatarea izvoarelor de la Olăneşti. Însă, potrivit precizărilor venite de la directorul general al SC Olăneşti Riviera SA, Liliana Uţă, concesiunea izvoarelor a fost un act juridic complet legal. Concesiunea s-a făcut în baza Legii minelor, adoptată de Parlament în anul 1998. În momentul adoptării legii, societatea Olăneşti SA nu era deţinută de Maria Tudor. Procedura de concesiune a izvoarelor a început la nivel naţional în anul 1998 pentru toate societăţile comerciale de profil din ţară, precum cele din Băile Herculane, Geoagiu Băi, Băile Felix, etc. Pe site-ul Agenţiei Naţionale a Resurselor Minerale (ANRM) există situaţia completă a firmelor din ţară care deţin licenţe de exploatare, pentru Băile Olăneşti fiind alocate licenţe pentru ape minerale naturale şi ape minerale terapeutice către agentul economic SC Olăneşti Riviera SA. Concesiunea a început în baza unei legi şi a unei documentaţii depuse la ANRM. În anul 1998 s-au făcut studiile, iar în 2001 s-a obţinut licenţa de exploatare a izvoarelor de la Olăneşti. „Toate condiţiile impuse pentru buna funcţionare a exploatării izvoarelor minerale terapeutice sunt de natură complexă, nu sunt simple şi au la bază legislaţia în vigoare, din punct de vedere medical, dar şi al respectări normelor şi Legii minelor. În prezent, Legea minelor 85 din 2003 a actualizat vechea legea a minleor din 1998. Nu au fost modificări în ceea ce priveşte exploatarea izvoarelor. Noi, pentru partea de exploatare, s-au făcut modificări în anii 2005 şi în 2007 referitoare la redevenţa plătită, care a fost majorată în timpul anilor de la 2% la 5%. În acest fel, s-a ajuns ca firma care a concesionat să plătească redevenţă de 5% din veniturile totale”, a spus directorul general al SC Olăneşti Riviera SA, Liliana Uţă.

• În prezent, încasările din redevenţă nu ajung şi la bugetele locale ale primăriilor?

Liliana Uţă: „A fost un proiect de lege, prin care o parte din redevenţă să ajungă la bugetele locale, însă nu a mai fost adoptat de Parlament. Noi nu avem nimic împotriva acestui fapt, pentru că, în acest fel, s-ar mai face nişte investiţii pe plan local”.

• La cât se ridică cheltuielile societăţii cu cercetarea, dezvoltarea şi cu obţinerea aprobărilor legale în privinţa izvoarelor?

Liliana Uţă: „În fiecare an, costurile cu cercetarea, investiţiile şi dezvoltarea sunt tot mai mari. Din fiecare an, noi am cheltuit din ce în ce mai mult pentru analize şi studii. Analizele se fac lunar, trimestrial şi la fiecare an facem cercetare pe parte de indicatori fizico-chimici şi microbiologici, iar indicaţiile terapeutice, din trei în trei ani, cu Institutul de Balenologie. Acest institut este forul nostru tutelar pentru că el este cel care ne acordă dreptul să ne folosim pentru indicaţiii terapeutice medicale. Nu sunt ape obişnuite, precum sunt la fântână. Vine institutul şi recoltează probe, pe bază de contracte. Facem şi studii. În ultimii ani, am făcut trei astfel de studii complexe, care au fost puse în evidenţă la congresele având ca temă partea de recuperare. Studiile se fac pe zăcământ, pe fiecare izvor în parte. Până acum, am făcut la trei izvoare, mai avem până la 14. Studiile acestea se plătesc în baza unui contract, se fac cercetări pe o perioadă de un an, se urmăreşte evoluţia, stabilitatea în zonă, compoziţia, după care se întocmeşte un raport. Acest raport ajunge la medici, iar medicii ştiu ce să facă cu raportul în cauză”.

• Ce investiţii s-au mai realizat în zona izvoarelor?

Liliana Uţă: „Noi, ca şi societate concesionară, am încercat să ocrotim cât mai bine zona izvoarelor şi să le punem în evidenţă calitatea, în urma acestor analize. Nu toţi concesionarii cred că au făcut câte investiţii am făcut noi. Am schimbat conductele de aducţiune, care sunt pe distanţe mari, de la 300 metri până la 1 km. Ajung în zonele unde se bea apă. În acest an, am terminat investiţia la Grupul central de izvoare. A fost o investiţie mare, de 10 miliarde de lei vechi”.

• Au fost refăcute zonele din preajma izvoarelor afectate de viiturile şi inundaţiile din vară?

Liliana Uţă: „A fost afectat Grupul central de izvoare, dar a fost colmatat doar drumul de acces. Cu ajuorul primăriei, am curăţat imediat zona. Refacerea şi analizele care le-am făcut, le-am făcut săptămânal, ca să nu se modifice ceva. Am discutat cu cei de la DSP, au venit şi ei şi au recoltat probe, dar am recoltat şi noi şi le-am dus probele ca să fim siguri că sunt bune. Am avut un singur izvor care a fost colmatat - Izvorul nr. 11 -, dar care nu i-am dat încă drumul pentru că săptămâna trecută au venit cei de la institutut, au recoltat din nou de la toate şi aşteptăm rezultatele analizelor. Noi zicem că s-a limpezit, s-a curăţat”.

• Care este procedura standard care trebuie să o urmeze un turist care vine la izvoarele din Băile Olăneşti?

Liliana Uţă: „Pacientul care vine în staţiunea Olăneşti se prezintă la orice cabinet medical din staţiune. Sunt opt unităţi medicale cu baze de tratament autorizate de Ministerul Sănătăţii pentru recuperare. Pacientul este consultat de medici, după care îi spune ce terapie trebuie să urmeze. În baza acestor documente, pacientul primeşte indicaţia terapeutică, după care se poate duce la izvoarele din Olăneşti. Nu este obligat să vină la societatea noastră. Avem contracte cu cele opt unităţi medicale care au baze de tratament. Izvoarele 30 şi 3 au acces liber şi se poate duce oricine. Prin sistemul care l-am implementat noi, oamenii trebuie să înţeleagă că tratamentul cu apă este medicamentos. Nu este apă obişnuită. Mulţi şi-au dat seama după aceea că există contraindicaţii şi riscuri. Sunt pacienţi bolnavi, în special cei cu boli autoimune, care nu au voie să bea apă pentru că le accelerează boala. Societatea noastră a cumpărat 70 hectare de teren din perimetrul izvoarelor pentru a proteja mai bine zona. Aceată măsură a fost luată întrucât se fac tăieri de arbori în zonă. De aceea, în vara acestui an, au apărut viituri de pe versanţi. Societatea noatră a făcut investiţii în vederea obţinerii aprobării, conform Ordinului ministrului Sănătăţii nr. 1163/2013 pentru perimetrul hidrogeologic şi sanitar. Demersurile s-au făcut într-o perioadă de aproape 4 ani. Acest lucru demonstrează că noi am respectat întocmai partea legală. Este primul ordin obţinut pe ţară, care l-am obţinut anul trecut. În ordinul respectiv se arată aprobarea pe coordonate topo a perimetrelor şi că se respectă toate condiţiile care sunt impuse ca să funcţioneze şi să se facă această exploatare. După ce s-a emis acest ordin, s-a dat spre ştiinţă primăriilor, ca autorităţile locale să nu autorizeze nici o lucrare care poate să modifice în zona respectivă condiţiile iniţiale. Acest ordin legalizează exploatarea în condiţiile naturale. Există un ecosistem care nu trebuie perturbat”.

• Ce se întâmpla dacă la licitaţia din anul 2001 societatea Olăneşti SA era cumpărată de un alt investitor?

Liliana Uţă: „Ajungea ca la Borsec, în paragină. În alte staţiuni, izvoarele nu au avut cine se le concesioneze şi au rămas în grija administraţiilor locale, care nu au avut bani pentru întreţineri şi modernizări. Parcă la Buziaş s-a mai întâmplat acest lucru. Tot investitorul privat are capacitatea financiară să facă aceste modernizări. Concesionarea nu s-a făcut numai la Olăneşti, aceasta s-a făcut în toate staţiunile din ţară pe toate resursele naturale, inclusiv nămol şi sare”.

• Cum aţi caracteriza colaborarea societăţii cu personalul medical?

Liliana Uţă: „Să punem în evidenţă profesionalismul medicilor specialşti din staţiune, care conlucrează cu societatea şi cu Institutul de Balneologie, precum şi în cercetare. Medicii respectivi le recomandă pacienţilor care sunt cele mai bune izvoare pentru a se trata de bolile care suferă. Tratamentele care se fac sunt la indicaţia medicilor, care sunt foarte bine pregătiţi şi sunt căutaţi de oameni din ţară şi străinătate. Acest lucru este de apreciat. Noi le-am mulţumit de fiecare dată acestor medici pentru efortul pe care îl depun. Sunt peste 20.000 de pacienţi care trebuie consultaţi. Partea medicială este principală în staţiunea Olăneşti. Fără dânşii nu am putea să lucrăm!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe