Senatorul Cotescu îi semnalează premierului Victor Ponta lipsa manualelor

duminică, 12 octombrie 2014

 

Senatorul liberal Adrănel Cotescu a formulat recent o interpelare la adresa premierului Victor Ponta în care semnalează lipsa manualelor la începutul anului şcolar. „Deşi au trecut două săptămâni de la începutul noului an şcolar, nici la acest moment elevii claselor I şi a II-a nu au manuale după care să înveţe. Această situaţie fără precedent în România periclitează în mod serios desfăşurarea orelor în învăţământul primar, prin imposibilitatea efectivă a învăţătorilor de a preda conform programei şcolare. Pe de altă parte, cu privire la introducerea manualelor digitale, aţi declarat «Ce înseamnă manuale digitale? Înseamnă că şi un elev de la Chişinău poate să intre pe Internet şi să descarce acel manual, asta este marea schimbare şi nu mai trebuie să plimbăm şi să tipărim toate lucrurile. Din păcate, ştiţi foarte bine, că asta înseamnă o schimbare fundamentală, înseamnă să ajungem în secolul XXI şi întotdeauna la schimbare există oameni care pierd ceva, oameni care pierd interese, oameni care pierd, până la urmă, un anumit mod de a face şi de a trăi». Având în vedere aceste aspecte, precum şi faptul că, dumneavoastră, domnule Prim-ministru, sunteţi o persoană care a beneficiat de învăţământul românesc, până la cel mai înalt nivel (obţinerea titlului de doctor în drept), vă rog să îmi comunicaţi următoarele: 1. Când vor primi elevii claselor I şi a II-a manuale şcolare, având în vedere că Ministerul Educaţiei a fost obligat de CNSC să reevalueze toate ofertele? Care este calendarul estimativ? 2. Până la primirea manualelor, când vor fi distribuite acele fişe speciale cu rol de a suplini lipsa acestora (despre care aţi vorbit pe un post public de televiziune)? Care este provenienţa fondurilor necesare pentru tipărirea acestor fişe? Dacă nu există astfel de sume disponibile, este posibil ca această cheltuială să revină părinţilor? 3. Consideraţi că unităţile de învăţământ din România sunt echipate corespunzător pentru utilizarea unor materiale didactice electronice? Cunoaşteţi numărul şcolilor din România care nu beneficiază de alimentare cu apă şi canalizare? Dar al elevilor care locuiesc în mediul rural unde nu există alimentare cu apă şi canalizare?”, precizează senatorul PNL Adrănel Cotescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe