Noua colectie SENSE toamna-iarna 2014/2015

miercuri, 24 septembrie 2014

O infuzie acidulată de artă modernă și un cocktail de fructe de toamnă te așteaptă la SENSE pentru a da un aer nonconformist garderobei tale

Sub numele deloc inocent de CRANBERRY, fructul vedetă al curelor de frumusețe, noua colecție capsulă creată de Andreea Tincu pentru SENSE este un veritabil show de artă modernă. Elementul cheie al colecției îl reprezintă varietatea de imprimeuri inspirate de pictura abstractă, adevărate tablouri vii atunci când sunt purtate sub forma noilor modele de rochii. Tăietura simplă, armonioasă, zveltă și ușor cambrată, favorizează această senzațională expoziție.

Inspirată de un coș cu fructe de pădure, acele berries de o infinită varietate din care britanicii prepară dulcețuri excepționale servite After 8, colecția asociază feminitatea cu dezinvoltura. Tinerețe, umor, nonșalanță, pasiune și un strop de nonconformism sunt reunite într-o linie fluidă a cărei cromatică sugerează fructele de pădure, pline de savoare, senzuale, dar acrișoare.

Arta e un mod de diferențiere cu un net impact vizual, dar în cazul colecției capsula CRANBERRY, ea oferă avantajul major al jocului cu formele. Stilizarea siluetei este extremă în noile modele SENSE, superb joc de iluzie între vertical, diagonal și orizontal realizat prin dispunerea imprimeurilor.

Must have-ul liniei este rochia petrecută, declinată în mai multe variante de culoare și formă, cu imprimeuri care merg de la arta cubistă la finețea naturalistă a panourilor decorative extrem orientale. Croiul asimetric subliniază feminitatea formelor și aduce o doză senzuală, dar elegantă, fiind astfel adaptat unei mari varietăți de ocazii din viața femeii moderne.

Imaginată pentru femeia care zi de zi se redescoperă, colecția CRANBERRY propune rochia wrap-up petrecută, cea care te învăluie ca o petală și pe care francezii, mai sentimentali, o denumesc uneori cache-coeur. Aceasta rochie, extrem de feminină și practică, ușoară ca un fulg, este realizată într-o gamă variată de materiale.

Cardiganul tricotat în dungi roz pudrat și violet transformă o ținută clasică într-una foarte feminină, delicată și rafinată prin subtilitatea nuanțelor alese. Cardiganul degradeu al gamei roz-violet pudrat poate sta la baza unei mari varietăți de ținute foarte rafinate. Asociat cu o rochia simplă monocromatică vei obține ținuta ideală office, elegantă și decontractată. Asociat unei rochii de mătase, jersey ori tricot imprimat, vei avea una dintre cele mai feminine combinații posibile, în stilul anilor 50. Poartă-l, spre exemplu, cu o bluză albă de mătase, șiraguri de perle roz și pantaloni masculini, croiul british!

Bluza de voal cu tricot, în nuanțe de prună și gri, cu motive hexagonale tip iluzie optică, este potrivită ca ținută office , lejeră și feminină, mai ales dacă este asociată cu jachete de culoare închisă și cu eșarfe cu motive geometrice. Bluza roz de mătase imprimată și tricot ajurat cu subtil ornament pe mâneci este alegerea perfectă pentru cele care asociază eleganța cu nonșalanța într-un mix de texturi și treceri subtile de nuanțe.

 

Rendez-vous în magazinele SENSE pentru a proba noua colecție CRANBERRY și online pe www.fashionsense.ro

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe