JAF la OLTCHIM. Combinatul falimentar din Vâlcea a pierdut sute de mii de euro!

marți, 9 septembrie 2014

JAF la OLTCHIM. Combinatul falimentar din Vâlcea a pierdut sute de mii de euro.
O afacere orchestrată de  șefii din 2013 ai combinatului a generat o pierdere consistentă companiei falimentare. Printr-un contract cel puțin dubios, Oltchim Râmnicu- Vâlcea, combinat care se află aproape de pragul falimentului, a pierdut aproape 100.000 de euro, în condițiile în care de abia își găsește resursele pentru a supraviețui de la o zi la alta. Concret, în 2013, conducerea unității a „pregătit” un contract comercial prin care deșeurile de fier vechi de pe platforma rafinăriei Arpechim de la Pitești s-au vândut la un preț cu 40% mai ieftin decât ar fi fost normal, au explicat surse din cadrul combinatului pentru Evenimentul Zilei. Acest nou contract „reașeza” prețurile de vânzare prevăzute până atunci într-un plan cadru.

Beneficiarul contractului cu prețuri cu 40% mai mici a fost o firmă obscură, Life Time Chimical, condusă de un oarecare Grigore Dan. Nu aceasta era însă destinatarul final. Life Time Chimical ar fi revândut fierul vechi către societatea care cumpăra în mod tradițional aceste deșeuri de la Oltchim, SC Silnef MG, și care, deci, nu a făcut altceva decât ca, printr-o firmă interpusă, să își asigure prețuri mult mai mici pentru marfă. SC Silnef MG este condusă de Ion Mihalcea.

Ce spune administratorul judiciar

Oltchim este, din 2013, în insolvență, ceea ce înseamnă că orice decizie se ia la nivelul combinatului trebuie vizată de administratorul judiciar, consorțiul format din firmele Rominsolv și BDP Business Restructuring. Contactat de EVZ, avocatul Gheorghe Piperea (Rominsolv) ne-a spus că decizia privind contractul prin care de pe platforma Arpechim se vindeau deșeuri la un preț cu 40% mai mic a aparținut conducerii combinatului și a fost doar avizată de administratorul judiciar. „La o analiză mai atentă contractele mi s-au părut dubioase, pentru că firma beneficiară (Life Time Chimical n.r.) era un simplu SRL. Însă am prezentat rapoartele privind contractul comitetului creditorilor și mi s-a spus că nu este nimic în neregulă”, a spus Piperea.

Surse din Oltchim ne-au declarat că respectivul contract a fost atribuit prin încredințare directă. Mihai Tălpășanu, cel care avea la acea vreme atribuții de director general, și care a semnat contractul în cauză, susține însă că vânzarea s-a făcut prin licitație, dar nu știa ce competitori a avut firma câștigătoare, întrucât nu s-ar fi ocupat direct de contract. Potrivit lui Tălpășanu, prețul de vânzare a fost mai mic deoarece valoarea deșeurilor scăzuse foarte mult în acea perioadă. Contractul ar fost însă verificat și la nivel ministerial.

Detaliile contractului

În contractul cadru, prețul de vânzare a deșeurilor din cadrul Oltchim era fixat la 1.680 dolari/tonă deșeu pregătit, respectiv 1.500 dolari deșeu nepregătit. Refăcând contractul cadru însă numai pentru rafinăria Arpechim șefii combinatului de la Vâlcea au semnat cu firma SC Life Time Chimical, un contract de vânzare de deșeuri la prețuri cu 40% mai mici, respectiv 1.020 dolari/tona de deșeu pregătit și de 975 dolari/tona de deșeu nepregătit, contractul fiind încheiat în perioada 16.10.2013 - 31.12.2013. Această firmă nu ar fi făcut însă decât să cumpere la un preț mai ieftin deșeurile, care în cele din urmă au ajuns la SC Silnef MG, care cumpăra în mod tradițional deșeurile de la Oltchim. Contractul final a avut o valoare de circa 200.000 de euro, ceea ce înseamnă că, prin vânzarea la un preț cu 40% mai mic Oltchim a pierdut circa 100.000 de euro. Cantitatea vândută a fost de circa 180 de tone.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe