Pentru o alunecare de teren de 30 de metri, CNADNR trimite tirurile să ocolească 100 de kilometri

luni, 25 august 2014

De peste trei săptămâni, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a restricţionat traficul pentru vehiculele comerciale de marfă de peste 7,5 tone pe drumul naţional DN 7 între Piteşti şi Râmnicu Vâlcea, în urma unei alunecări de teren provocată de inundaţiile de la finalul lunii iulie.

În contextul în care porţiunea de drum pe care au avut loc alunecările de teren nu a fost reparată nici până acum, transportatorii rutieri de mărfuri sunt nevoiţi să facă un ocol de circa 100 de kilometri pe ruta Piteşti-Slatina-Drăgăşani-Râmnicu Vâlcea. “Diferenţa foarte mare, de peste 100 de kilometri (É) conduce la o majorare semnificativă a costurilor directe ale firmelor de transport rutier cu motorina (35 de litri suplimentar minim) şi cu uzura vehiculelor, precum şi la o creştere cu până la 2 ore a timpului de deplasare între cele două localităţi, în condiţiile în care durata de condus zilnică a unui şofer profesionist în UE nu depăşăşte 9 ore”, potrivit Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Astfel, un tir care face acest ocol plăteşte în plus doar pentru carburant cel puţin 50 de euro, potrivit calculelor ZF.

DN7 Piteşti-Râmnicu Vâlcea, care traversează şi Dealul Negru, este principala rută de export pentru producătorul auto Dacia şi este de asemenea una dintre cele mai frecvent utilizate şosele de către transportatorii rutieri, pe aici realizându-se practic aprovizionarea regiunii Muntenia şi nu numai.

“Ne influenţează în mod negativ această situaţie, trebuie să cerem de la clienţi diferenţa de kilometri, iar unii acceptă, alţii nu. Pentru noi e o mare problemă, pentru că ocolul pe la Slatina e foarte mare”, spune Ion Lazăr, omul de afaceri care controlează Internaţional Lazăr Company, cel mai mare transportator de pe piaţa locală. El afirmă că zilnic circa 70-80 de tiruri ale companiei sale circulau pe ruta restricţionată în prezent de CNADNR pe DN 7 (30-35 de tiruri pe fiecare sens de mers), acum fiind nevoite să facă un ocol.

“N-ar fi nicio problemă dacă am vedea că se lucrează (pe porţiunea cu alunecare de teren Ð n.red). Să sperăm că autorităţile vor lua măsuri cât mai repede”, spune Lazăr, care estimează că porţiunea cu alunecări de teren are 25-30 de metri.

CNADNR nu a răspuns până la publicarea acestei ştiri la solicitarea ZF privind motivul pentru care de mai bine de trei săptămâni, nu a reparat porţiunea de drum, iar traficul pentru vehiculele de mare tonaj este restricţionat pe DN 7 între Piteşti şi Râmnicu Vâlcea. “În loc să circulăm pe drumul naţional, intrăm pe drumuri judeţene neamenajate, ceea ce provoacă uzură pentru camioane şi riscuri pentru mărfuri”, consideră Ion Lixandru, vicepreşedintele asociaţiei companiilor de logistică ARILOG şi administrator Camion Logistic. (zf.ro)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe