Zece persoane accidentate în „zona neagră” de pe drumul DN 7

joi, 31 iulie 2014

În data de 28 iulie, la ora 04.00, un grav accident rutier s-a produs pe raza localităţii Balota. Opt persoane, printre care trei minori, au ajuns la spital în stare gravă. Din primele cercetări efectuate de poliţiştii rutieri s-a stabilit că Yuliyan S., în vârstă de 29 de ani, cetăţean bulgar, a condus un autovehicul pe DN 7 - comuna Racoviţa, iar la kilometrul 222+800 metri, pe fondul oboselii, a adormit la volan, părăsind partea carosabilă, unde a lovit un cap de pod din beton pe sensul său de mers. Ca urmare a acestui fapt, echipaje de ambulanţă, dar şi SMURD au sosit la faţa locului pentru a prelua cei opt răniţi şi a-i transporta la spital pentru îngrijiri medicale. Este vorba de: Yulyan S., în vârstă de 30 de ani, diagnosticat cu contuzie cervicală, contuzie hemitorace drept; Orhan A., în vârstă de 29 de ani, diagnostic - contuzie coloană cervicală, contuzie toraco-abdominală; Borisov Y., în vârstă de 33 de ani, diagnostic - contuzie sold drept, traumatism cranio-facial cu epistaxis oprit, traumatism antebraţ drept, traumatism şold drept; M. T., în vârstă de 8 ani, diagnostic - traumatism cranio-facial cu fractura piramidă nazală; M. S., în vârstă de un an, diagnostic - traumatism piramidă nazală şi excoriaţii; Hristo A., în vârstă de 24 de ani, suspect fractură sinus maxilar drept cu hemosinus; M. A., în vârstă de 6 ani, diagnostic - contuzie cot stâng cu plagă, traumatism cranio-cerebral minor; Mima M., în vârstă de 25 de ani, diagnostic - traumatism cranio-facial cu hematotom sinus maxilar stâng, fractură piramidă nazală. În continuare, poliţiştii fac cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier. Duminică după-amiază, printr-un apel la 112, poliţiştii au fost anunţaţi de producerea unui accident rutier. S-a întâmplat pe DN 7 – Racoviţa. Camelia M., în vârstă de 46 de ani, din Craiova, a condus un autoturism, iar la kilometrul 221+450 metri, după o curbă deosebit de periculoasă la stânga, din cauza neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile meteo-rutiere, a pierdut controlul autoturismului, intrând pe contrasens în coliziune cu un autovehicul, ce circula regulamentar, condus de Dănuţ F. În urma impactului, trei persoane au fost rănite. Este vorba de: Dănuţ F., diagnosticat cu traumatism prin accident rutier, contuzie coloană cervicală, Verona N., diagnosticată cu traumatism toracic cu fracturi costale şi emfizem subcutanat, traumatism cranio-facial cu fractură şi sinus maxilar şi orbita dreaptă şi Constantin N., diagnosticat cu traumatism toracic cu fracturi costale, hemitorace stânga şi tasare vertebră. Ambii şoferi implicaţi în accidentul rutier au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultând că nici unul nu consumase băuturi alcoolice. În continuare se fac cercetări.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe