|joi, mai 6, 2021
  • Follow Us!

Să fim alături de jurnalistul Adi Ilinca! 

Adi te iubim

 

Unul dintre cei mai buni jurnalişti ai judeţului Argeş, Adi Ilinca, are mare nevoie de noi toţi. În urmă cu câteva zile, mai exact în data de 10 iulie 2014, Adi Ilinca a fost diagnosticat cu „tumoră cerebrală de gradul II/III”, iar vestea i-a şocat atât familia, cât şi colegii de presă. La recomandarea celor mai buni specialişti în neurochirurgie din România şi a dr. Alexandru Ciurea, preşedintele Societăţii Române de Neurochirurgie, cea mai bună opţiune medicală s-a dovedit a fi efectuarea unei intervenţii chirurgicale la Institutul de Neurochirurgie din Hanovra (Germania), specialiştii de aici fiind singurii care au dat asigurări că procedura medicală pe care o propun va elimină complet tumora. Aceştia consideră, însă, că operaţia se impune urgent, iar ziaristul Adi Ilinca a obţinut programarea pentru internare în 22 iulie, dar costurile operaţiei şi ale tratamentelor de recuperare ulterioare sunt estimate la suma de 50.000 Euro.

Adi Ilinca serveşte presa judeţeană de mai bine de 15 ani, iar în ultimii şapte ani s-a identificat cu săptămânalul Ancheta, semnând unele dintre cele mai importante dezvăluiri de presă. Cheltuielile pentru a-şi salva viaţa sunt peste puterile sale şi ale colegilor săi. Este şi motivul pentru care jurnaliştii argeşeni solidarizează cu colegii de la Ancheta şi vă cer şi dumneavoastră sprijinul financiar!

Adi Ilinca are 39 de ani, iar în toamnă va schimba prefixul! Să contribuim cu toţii la asta!

Depunerile în numerar se pot face la orice agenție BRD, în următoarele conturi:

BRD, agenţia DOBROGEANU GHEREA, PITEŞTI:

Conturi:

RO17BRDE030SV64878940300 RON

RO42BRDE030SV46705490300 EUR

RO38BRDE030SV46705570300 USDSă fim alături de jurnalistul Adi Ilinca!

criterii.ro

Leave a Response