|miercuri, noiembrie 25, 2020
  • Follow Us!

Restricţii de circulaţie în Vâlcea 

restrictii circulatie

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că din cauza precipitațiilor abundente,  în județul Vâlcea, DN65C este închis între localitățile Măldărești și Horezu. Traficul rutier este deviat pe DC141. De asemenea, se circulă îngreunat pe DN65C, între localitățile doljene Motoci și Murgași și pe DN7A, în zona localității vâlcene Voineasa.

Pe DN73C, în județele Argeș şi Vâlcea, din cauza unor alunecări de teren, pe tronsonul Curtea de Argeş – Burluşi, între kilometrii 46 și 56, este restricţionată circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 12,5 tone, iar pe tronsonul Burluşi – Piatra, între kilometrii 56 şi 61+434 de metri, nu este permis accesul autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone.

Pe DN7, în județul Vâlcea, la kilometrul 159+530 de metri, în zona Milcoiu, din cauza unei alunecări de teren s-a rupt un zid de sprijin, o parte din acesta căzând pe partea carosabilă. Este blocată prima bandă a sensului de deplasare Pitești – Râmnicu Vâlcea, traficul rutier desfăşurându-se normal, pe a doua bandă.

Leave a Response