|duminică, mai 9, 2021
  • Follow Us!

Primarii PSD din Vâlcea, „preferaţii” ministrului Dragnea la împărţirea de microbuze şcolare 

microbuze-scolare

 

În baza transmiterii solicitărilor centralizate din judeţul Vâlcea cu privire la repartizarea microbuzelor şcolare de 16 locuri în vederea asigurării transportului şcolar pentru elevii din comunităţile rurale îndepărtate de unităţile şcolare la care sunt arondaţi, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (condus de social-democratul Liviu Dragnea) a comunicat recent Inspectoratului Şcolar Vâlcea că, din cele 51 solicitări înregistrate, 46 sunt solicitări eligibile pentru care vor fi furnizate microbuze. În etapa I, care se va desfăşura în perioada iulie-septembrie 2014, vor fi repartizate un număr de 16 microbuze, achiziţionate în conformitate cu Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 12/4 iulie 2013, către următoarele unităţi administrativ-teritoriale: Copăceni, Costeşti, Fârtăţeşti, Făureşti, Măldăreşti, Pesceana, Prundeni, Roeşti, Scundu, Slătioara, Stoileşti, Stroeşti, Suteşti, Tomşani, Valea Mare şi Vlădeşti. După cum se poate observa, mare parte din aceste localităţi au primari PSD. În etapa a II-a, care va desfăşura în perioada octombrie-decembrie 2014, pentru microbuzele care se vor achiziţiona în conformitate cu Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 17/2014 şi în etapa a III-a, în anul 2015, în cazul în care necesarul naţional depăşeşte achiziţiile aprobate şi în condiţiile adoptării unui act normativ pentru o nouă achiziţie, vor fi repartizate un număr de 30 microbuze, către următoarele un administrativ-teritoriale: Amărăşti, Bujoreni, Câineni, Cernişoara, Frânceşti, Galicea, Goleşti, Ioneşti, Lădeşti, Laloşu, Lăpuşata, Livezi, Lungeşti, Măciuca, Mădulari, Olanu, Orleşti, Oteşani, Păuşeşti-Măglaşi, Racoviţa, Roşiile, Sineşti, Şirineasa, Ştefăneşti, Stoeneşti, Şuşani, Tetoiu şi Vaideeni. Mare parte din aceste primării sunt conduse de primari PNL şi PDL, ceea ce înseamnă că împărţirea microbuzelor va avea loc pe criterii strict politice. Precizăm că, din totalul de 51 solicitări ale judeţului Vâlcea, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 12/4 iulie 2013, următoarele cereri fost declarate neeligibile: Drăgăşani, Râmnicu Vâlcea, Băbeni, Băile Govora şi Brezoi. În data de 23 iulie 2014, în Piaţa Victoriei va avea loc ceremonia de predare a primului lot de 100 microbuze, în prezenţa premierului Victor Ponta şi a viceprim-ministrului Liviu Nicolae Dragnea. Din câte am aflat, primarul comunei Prundeni şi primarul comunei Suteşti vor fi prezenţi la Palatul Victoria pentru a participa la ceremonia oficială de predare a primiului lot de 100 microbuze şcolare. Nu avem încă informaţii despre marca acestora sau despre firma de leasing care a câştigat licitaţia pentru achiziţia acestor microbuze.

(Petre Coman)

Leave a Response