În luna iunie a acestui an, ITM Vâlcea a dat 31 amenzi în valoare totală de 224.400 lei

luni, 7 iulie 2014

În luna iunie a acestui an, Serviciul Control Relaţii de Muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Vâlcea a efectuat un număr de 253 controale la agenţii economici. În urma acestor verificări, au fost dispuse un număr de 365 de măsuri de punere în conformitate cu prevederile legislative în domeniul relaţiilor de muncă şi contractului colectiv de muncă. De asemenea, în urma controalelor făcute, au fost aplicate şi 55 sancţiuni contravenţionale, din care 24 avertismente şi 31 amenzi în valoare de 224.400 lei. În timpul controalelor au fost identificate 18 persoane primite la muncă fără a avea încheiate contracte individuale de muncă în formă scrisă. „Principalele neconformităţi constatate de inspectorii de muncă vâlceni în controalele efectuate au fost  cele referitoare la neîncheierea în formă scrisă a contractului individual de muncă, neplata drepturilor salariale, neexecutarea de către angajatori a clauzelor din Contractul Colectiv de Muncă şi Contractul Individual de Muncă. De asemenea, s-a mai constatat  neacordarea repausului săptămânal, precum şi neplata orelor suplimentare şi a celor de noapte”, a declatarat Ion Tănăsoiu, inspectorul şef al ITM Vâlcea. Tot în această perioadă, la Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea au fost înregistrate şi un număr de 62 de sesizări privind nerespectarea prevederilor legale referitoare la încheierea, executarea, modificarea şi suspendarea contractelor individuale de muncă, precum şi neacordarea drepturilor salariale, neacordarea repausului săptămânal, nerespectarea clauzelor din Contractul Colectiv de Muncă etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe