Daniela Oteşanu, o femeie de încredere pentru PSD şi pentru comunitatea din Govora

joi, 8 mai 2014

 

 

Organizaţia locală a Partidului Social Democrat (PSD) Govora, condusă de Daniela Oteşanu, deţine una dintre cele mai moderne şi funcţionale sedii de partid din judeţ. Familia Oteşanu demonstrează încă o dată că nu a bătut în retragere la greu şi nici nu a dat înapoi în faţa provocărilor pe care viaţa le-a adus. Au reuşit să fie, în egală măsură, oameni buni dar şi adversari redutabili când împrejurările au impus-o. Ambiţie, viziune, profesionalism şi seriozitate sunt doar câteva din calităţile ce recomandă această familie.

Daniela Oteşanu este preşedintele Organizaţiei PSD Govora şi o femeie activă în politica vâlceană. A intrat în politică în anul 2004 şi consideră că nu a greşit. Se consideră o femeie împlinită personal şi profesional. „Am intrat în politică în anul 2004, şi am ales să fac pasul către PSD pentru ca în doctrina social-democraţiei m-am regăsit ca aşteptări şi aspiraţii. Sunt şi voi rămâne o persoană de stânga. Lumea ar trebui să ştie că sunt o persoană care nu capitulează oricum, că sunt o persoană care spune ce gândeşte şi care este convinsă că în viitor cei care au carte (cu adevărat) vor avea un cuvânt greu de spus în societatea românească. Sunt o persoană care niciodată nu îşi va pleca fruntea în faţa ipocriţilor şi ariviştilor”, a spus Daniela Oteşanu.

Pentru Daniela Oteşanu, preşedinta organizaţiei PSD din Băile Govora, promovarea cât mai multor femei în funcţii politice reprezintă unul dintre cele mai importante proiecte de viitor, pe care îl va realiza cu orice preţ, indiferent dacă va câştiga sau nu preşedinţia organizaţiei judeţene de femei. Aceasta consideră că femeile ar trebui luate mult mai în serios de politicienii actuali, care ar trebui să accepte că, de cele mai multe ori, intuiţia, isteţimea, puterea de muncă şi puterea de convingere ale acestora sunt nişte atuuri imbatabile în politică.

(Marian Dinu)

Foto: radicalonline.info

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe