Lista oficială a sponsorilor de partid care-şi recuperează „investiţia” din banii noştri

vineri, 11 aprilie 2014

Cea mai tare afacere din România: dai un leu la partid şi iei de 15.000 de ori mai mult din contracte cu statul. Lista oficială a sponsorilor de partid care-şi recuperează „investiţia” din banii noştri

Preşedinţi de Consilii Judeţene sau primari ai unor mari oraşe, aşa-numiţii baroni locali continuă să influenţeze decizii guvernamentale, "modelul Duicu" fiind, în realitate, unul multiplicat la nivelul judeţelor. Două pârghii le conferă puterea în propriul partid şi, implicit, asupra liderilor acestuia promovaţi în funcţii ministeriale: numărul voturilor pe care fiecare le poate aduce în clasamentul electoral şi sponsorii pe care se pot baza pentru finanţarea partidului.

Toate guvernele şi partidele aflate la putere după 1989 au menţinut acest sistem vicios: firmele semi-private (aflate în sfera de influenţă a unui politician local) au fost încurajate să finanţeze campania alectorală a partidelor, urmând să recupereze investiţia din contracte cu statul. O investigaţie gândul, care a folosit doar date oficiale, demonstrează, după cum puteţi citi mai jos, că acest gen de afacere poate scoate un profit de 15.000 ori mai mare decât suma investită. Firme care în trecut au donat la PDL s-au reorientat spre PSD şi PNL, câştigând contract după contract din bani publici. Relaţia nu este neapărat cu un partid anume, ci cu partidul aflat la putere şi care este în măsură să faciliteze acordarea contractelor publice.

După publicarea listei oficiale a sponsorilor partidelor pentru anul 2013, în care apar veniturile şi cotizaţiile peste 10 salarii minime declarate deschis de fiecare formaţiune politică , gândul a centralizat contractele cu statul încheiate în aceeaşi perioadă de companiile care le-au donat bani politicienilor. Într-un an fără presiuni electorale, cum a fost 2013, banii au venit la partid mai ales pe filiera relaţiilor vechi ale preşedinţilor de filiale judeţene - mulţi dintre ei şefi de CJ ori primari în reşedinţe de judeţ - şi s-au întors în companiile-sponsor multiplicate şi de 15.000 de ori, din contractele cu statul.

Cât timp USL a fost la putere, firmele prevăzătoare, precum Victor Construct SRL, ori Concrec SRL din Botoşani, au cotizat şi la PSD, şi la PNL. Fidelii PSD de la Simultan SRL din Timiş, pe de altă parte, au câştigat în continuare teren în judeţe în programul guvernamental "Cornul şi laptele", chiar dacă numele companiei a ajuns anul trecut să fie implicat în scandalul aflatoxinei din lapte, iar anul acesta a pierdut contractul cu CJ Satu Mare după ce 46 de copii au ajuns la spital, din datele prezentate oficial, din cauza laptelui primit la şcoală.

Firmele din spatele partidelor aflate la putere

Numărul companiilor care au fost anunţate transparent ca sponsori ai partidelor în 2013 pot fi numărate pe degete. PSD declară astfel doar 4 donatori.

Două firme de construcţii - Victor Construct SRL şi Conrec SRL - provin din Botoşani, acolo unde filiala judeţeană este condusă de deputatul Andrei Dolineaschi, secretarul general al PSD.

Al treilea este un furnizor de lactate în programul guvernamental "Cornul şi laptele", Simultan SRL, din Timiş, judeţul în care PSD este condus de liderul senatorilor social-democraţi, Ilie Sârbu.

Al patrulea este Onyx One, o firmă de publicitate care, potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor, a mers în 2012 în pierdere. Cu toate acestea, în 2013 dona PSD „bunuri” de peste 20.700 de lei.

Atraşi în baza relaţiilor locale, Victor Construct şi Conrec au donat, prevăzători, atât la PSD, cât şi la PNL, liberalii având la Botoşani Consiliul Judeţean, prin Florin Ţurcanu, gestionarul principal al contractelor locale cu statul, şi fiind într-o dispută declarată cu social-democraţii încă dinaintea ruperii oficiale a USL. Florin Ţurcanu se numără printre cei 9 preşedinţi de Consilii Judeţene cu un dosar penal pentru fals şi uz de fals.

Dincolo de cele două firme care şi-au recuperat banii din profitul obţinut din ridicarea unor locuinţe ANL, a unor locuinţe sociale, din reabilitarea de spitale sau amenajarea trotuarelor din Moldova, sponsorilor PNL li s-au raliat Fundaţia Anastasia a pictorului Sorin Dumitrescu şi RJR International, aceasta din urmă fiind firma controlată de Radu Judele, un fost şef la Drumuri din Iaşi cu contracte mai vechi cu CNADNR, actual administrator la CJ Botoşani şi politician local susţinut de PNL, inclusiv pentru promovarea într-un post de secretar de stat dacă nu ar fi trebuit să se retragă intempestiv de la guvernare.

"Imparţialii" sponsori şi la PSD şi la PNL

Printre cei mai câştigaţi de pe urma donaţiilor către partide sunt sponsorii de la Victor Construct SRL. Firma omului de afaceri Victor Mihalachi, implicat în clubul de fotbal FC Botoşani, contribuia în timpul guvernării PDL la campania democrat-liberalilor. Aşa se face că Victor Construct apare cu o sponsorizare de 50.000 de lei la PDL, în aprilie 2012. După intalarea la putere a USL, patronul firmei de construcţii îşi schimbă destinatarul donaţiilor, dând chiar luna următoare 170.000 de lei la USL şi 64.300 de lei la PSD, în mod distinct.

Într-un an fără nicio rundă electorală, în 2013, susţinerea oficială a partidelor aflate la putere s-a rezumat la 15.000 de lei la PSD şi la 30.000 de lei pentru PNL. Câştigul a fost, însă, de 15.000 de ori mai mare. Astfel, numai cele 12 contracte înregistrate în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) - fără eventuale achiziţii directe - însumează, în 2013, 65 de milioane de lei (inclusiv TVA). Anul 2012 a fost însă şi mai profitabil, deşi şi sponorizarea mai mare. Astfel, cele 13 contracte finanţate din fonduri publice atribuite Victor Construct în 2012 însumează 152 milioane de lei, în timp ce cu un an înainte firma semna contracte de doar 11,4 milioane.

Mai mult de jumătate dintre aceste contracte sunt obţinute prin negociere fără anunţ de participare, beneficiarii fiind mai ales autorităţi publice din judeţele Botoşani, Neamţ sau Suceava, pentru care Victor Construct a amenajat trotuare, terenuri de joacă, a extins centre de bătrâni, a construit blocuri ANL şi a reabilitat secţii în spitale. Cel mai mare contract primit în 2013 - modernizarea sistemului rutier în Dorohoi - a fost semnat cu o primărie PSD.

Victor Construct are, însă, relaţii de afaceri şi cu ministerele. În 2012, a primit un contract de 5,7 milioane de lei de la Ministerul Educaţiei, condus la acea vreme de Ecaterina Andronescu (PSD). În acelaşi an, a primit, prin Ministerul Sănătăţii, reabilitarea spitalelor judeţene din Botoşani, Suceava, Rădăuţi, Neamţ şi, prin Ministerul Justiţiei, repararea clădirilor tribunalelor din Covasna şi Neamţ.

Cumătrul asfaltator, orientat după partid

La două capete a jucat şi Conrec SRL, firma omului de afaceri Mihai Vrăjitoru, considerat regele asfaltului la Botoşani. Oficial, Conrec a investit în mod egal, câte 20.000 de lei în fiecare din cele două partide mari aflate la guvernare la vremea respectivă. A recuperat mult mai puţin decât Victor Construct, dar mult mai mult decât a sponsorizat. Astfel, contractele cu statul înregistrate în SEAP însumează deja, pentru 2014, 238.000 de lei şi se ridică la 10.9 milioane în 2013.

Cel mai bun an din acest punct de vedere a fost şi pentru Conrec 2012, când autorităţile locale au venit în întâmpinarea sponsorului politic cu contracte de 27,5 milioane de lei, în timp ce în 2011 compania câştiga lucrări de 6,5 milioane.

Aflat în relaţii de cumetrie cu foştii şefi ai judeţului, fie ei prefecţi, primari, viceprimari, Mihai Vrăjitoru a fost un fidel donator al PLD, apoi al PDL, fiind naşul fostului primar Cătălin Flutur. Odată cu schimbarea puterii, s-a modificat însă şi destinaţia banilor principalului asfaltator din zonă. Printre clienţii Conrec în 2014 se numără CNADNR, lucrări mai vechi fiind făcute pentru Biroul de Meteorologie Legală, E-ON Gaz, Primăria Botoşani şi mai multe primării de comună din judeţ.

Statul cumpără făina din partea UE de la un donator PSD

Din zona relaţiilor locale de partid vine şi Simultan SRL, un fidel sponsor al PSD pe filiera organizaţiei conduse de Ilie Sârbu la Timiş. În 2012, la instalarea la putere a USL, firma omului de afaceri Florin Herbai a făcut însă o excepţie, finanţând şi PNL cu 100.000 de lei, în egală măsură cu PSD.

Reţeta de succes a fost aplicată însă şi în anii anteriori, aducându-i companiei intrarea în programul "Cornul şi laptele" - licitat la nivel de consilii judeţene - şi contracte de 170 de milioane de lei între 2007 şi 2012. Din aceşti bani, 82 de milioane de lei provin doar de la CJ Timiş, între 2008 -2012.

Compania din Făget a dat însă lovitura în 2013. Cele 22 de contracte semnate de Simultan SRL şi înregistrate în SEAP însumează, în 2013, 189,7 milioane de lei (cu TVA inclus). În 2012, contractele noi s-au limitat la 24 de milioane de lei, iar cele demarate în 2014 au ajuns în primele trei luni ale anului la 1.210.000 de lei.

Simultan SRL furnizează lactate în programul de stat "Cornul şi laptele" pentru grădiniţele şi şcolile din Bucureşti - Sectoarele 1 şi 2 -, din judeţele Harghita, Bihor, Dolj, Hunedoara, Arad, Vâlcea, Timiş, Teleorman, Caraş-Severin, dar livrează şi laptele antidot pentru trei complexuri energetice aflate sub autoritatea Ministerului Economiei: CE Hunedoara, CE Oltenia şi CE Rovinari.

Cel mai important client de stat al Simultan a fost însă anul trecut APIA care a cumpărat prin firma care a sponsorizat PSD făina de grâu împărţită persoanelor defavorizate ca ajutor din partea Uniunii Europene. Valoarea contractului a fost de 64,2 milioane de lei fără TVA.

În martie 2013, firma a fost în centrul scandalului laptelui suspectat de un conţinut ridicat de aflatoxină după ce primarul UNPR Necuai Onţanu a oprit de la furnizarea în grădiniţele şi în şcolile din sectorul 2 din Bucureşti a produselor lactatelor de la SIM.

Compania a pierdut în ianuarie contractual cu CJ Satu Mare în urma unui scandal în care 46 de copii de la o şcoală generală au ajuns la urgenţe îmbolnăviţi de laptele primit în programul guvernamental. Potrivit prefectului Eugeniu Avram, rezultatele parţiale ale analizelor au indicat că laptele prezenta “modificări organoleptice, având şi încărcături microbiene”.

Azi contracte cu statul, mâine ministru

În aceeaşi logică a relaţiilor locale şi, de-a lungul timpului, transpartinice, se înscrie şi RJR International SRL, firma de drumuri a omului de afaceri Radu Judele şi arondată în prezent preşedintelui CJ Botoşani, Florin Ţurcanu (PNL).

În 2013, a fost pus sub învinuire de procurorii DNA pentru trafic de influenţă legat de unui proiect derulat cu fonduri europene. Reabilitat politic în acest an, Radu Judele a fost avansat de Ţurcanu, pe plan local, ca nume susţinut pentru un post de secretar de stat.

Parteneră cu Conrec SRL, firma sa, RJR International a dat partidului, în 2013, 30.000 de lei şi a obţinut  contracte cu statul în valoare de 9,7 milioane de lei. În 2012, a plombat drumuri comunale pentru 546.000 de lei, iar în anul precedent a scos din aceleaşi lucrări 513.000 de lei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe