Contribuţii la un viitor ghid al primarului LEADER – PROGRAMUL CARE VA PUNE ÎN MIŞCARE GAL-urile

joi, 24 aprilie 2014

 

Denumirea Programului pe structura căruia îşi vor dirija activitatea Grupurile de Acţiune Locală care au luat şi vor mai lua fiinţă în ţara noastră poate crea confuzie. „LEADER” nu este acelaşi lucru cu ceea ce denumeşte un conducător, un şef, lider de organizaţie, ci în cazul aplicării Politicii Agricole Comune, el este un acronim derivat din iniţialele titlului de program: „Legături între acţiuni pentru dezvoltarea economiei rurale”. Este, deci, un program care defineşte un obiectiv mult mai larg şi oferă, altfel decât până acum, oportunităţi noi de dezvoltare rurală, în consens cu noua politică agricolă destinată ciclului bugetar comunitar 2014 – 2020.

Programul LEADER nu este o noutate pentru vechile state membre ale Uniunii Europene. El a apărut încă din anii `90 când s-a pus cu acuitate problema utilizării mai eficiente a resurselor locale din cadrul unei zone teritoriale specifice, precum şi cea legată de necesitatea participării mai active a populaţiei locale la planificarea, luarea deciziilor şi implementarea unei strategii comune de dezvoltare a unei zone.

Din statutul cu care acest program de sorginte europeană a pornit la drum mai reţinem că el se adresează Grupurilor de Acţiune Locală (GAL) constituite pe principiile parteneriatului din diverşi reprezentanţi ai mediului social şi economic din teritoriul unei zone şi care ţine întrutotul seama de interesele locuitorilor din comunitatea rurală arondată.

Aşadar, ne aflăm la linia de start al unei noi perioade de programare a politicii agricole şi de dezvoltare rurală luând ca bază rezultatele şi experienţa perioadelor anterioare din alte state.         De-acum, însă, Programul LEADER devine obligatoriu pentru toate statele membre ale UE care să servească priorităţile de dezvoltare şi atingerea obiectivelor comune cuprinse în „Strategia Europa 2020”.

În cadrul legislativ consacrat următorilor 7 ani, structura Programului LEADER va fi pliată pe sprijinul direct de care este nevoie pentru consolidarea capacităţii GAL-urilor. În acest scop, Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (FEADR) urmează să fie direcţionat spre funcţionarea viguroasă a GAL-urilor, adică tocmai spre cooperarea între teritorii şi grupuri de oameni reprezentate de organismele lor de conducere, care aplică abordări comune în materie de dezvoltare locală.

Comparativ cu perioadele şi ratele anterioare de finanţare de 75%, odată cu intrarea în operare a noului exerciţiu bugetar 2014 – 2020, pentru facilitarea şi încurajarea sprijinului în aplicarea strategiilor şi proiectelor locale, rata de cofinanţare din partea Uniunii Europene va urca la 90%. Este o măsură inspirată, benefică şi cu bătaie lungă ce vizează eficientizarea iniţiativelor promovate de GAL-uri pe linia incluziunii sociale, reducerii sărăciei şi dezvoltării economice a zonelor rurale, scop în care au pregătit şi au lansat deja peste 7.000 de proiecte.

 

 

Dr.ing. ION CÎLEA

Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe