SIF Transilvania a pus ochii pe unele active viabile ale OLTCHIM

miercuri, 12 martie 2014

Conform unor precizări ale conducerii Societăţii de Investiţii Financiare (SIF) Transilvania, în prezent se analizează posibilitatea preluării activelor viabile ale SC Oltchim SA. „Participarea SIF Transilvania la licitaţia pentru vânzarea SC Oltchim SA este, acum, în analiză. Combinatul chimic vâlcean necesită investiţii importante de sute de milioane de euro. Aşa că avem mai multe variante de lucru şi de finanţare a unei astfel de operaţiuni”, susţinea recent preşedintele SIF Transilvania, Mihai Fercală. În schimb, acţionarii Chimcomplex Borzeşti, companie controlată de omul de afaceri Ştefan Vuza, au aprobat zilele trecute majorarea, de la 5 milioane de lei, la 22 milioane de lei, a unei facilităţi de credit de la Raiffeisen Bank pentru finanţarea capitalului de lucru şi intenţionează să propună o nouă creştere, la 25 milioane de lei. Fondurile vor fi destinate participării întreprinderii la privatizarea SC Oltchim SA. Acţionarii Chimcomplex au mai aprobat un împrumut în sumă maximă de 885.000 euro tot de la Raiffeisen Bank, pentru preluarea integrală a unui credit de la Banca Comercială Română. Acţionarii au fost convocaţi şi pe 31 martie 2014, să discute propunerea de majorare temporară a facilităţii de credit la 25 milioane de lei. Omul de afaceri Ştefan Vuza deţine indirect 83,8% din acţiunile Chimcomplex, prin firma A2 Impex. La începutul anului, Ştefan Vuza a declarat că societatea Chimcomplex a obţinut acordul de la un sindicat de patru bănci în vederea contractării unui credit de maxim 200 milioane de euro, pentru preluarea SC Oltchim SA. Anul trecut, omul de afaceri Ştefan Vuza a anunţat recent că societatea Chimcomplex Borzeşti este pregătită pentru a prelua SC Oltchim SA, chiar dacă în pachet va intra şi rafinăria Arpechim Piteşti, deţinută OMV Petrom. Vuza a precizat că societatea se află, în prezent, în faza finalizării documentaţiei pentru o ofertă competitivă de achiziţionare a pachetului majoritar al SC Oltchim SA. Omul de afaceri s-a arătat încrezător că poate concura cu succes la preluarea SC Oltchim SA. Parte a grupului SCR din anul 2003, SC Chimcomplex SA Borzeşti este unul din fabricanţii reprezentativi de produse chimice din România, structura producţiei cuprinzând două mari grupe de instalaţii, una pentru fabricarea produselor anorganice de bază (clorosodice şi cloruri anorganice) şi cealaltă pentru produse organice (solvenţi, alchimine). În luna septembrie din anul trecut, conducerea Chimcomplex a avut mai multe discuţii cu autorităţile judeţului Vâlcea, în cadrul căruia Ştefan Vuza a anunţat intenţia de a investi într-un proiect de integrare a SC Oltchim SA şi Chimcomplex Borzeşti, proiect ce ar avea, ca puncte forte, poziţia geografică avantajoasă, pieţe internaţionale de desfacere care pot absorbi 70% din producţie, instalaţii modernizate în marea lor majoritate şi un grad sporit de competitivitate din punct de vedere al costurilor. Investitorul clujean a arătat că, deşi SC Oltchim SA se află sub o lege specială, legea insolvenţei, înregistrând în continuare pierderi, intenţionează să preia întreaga activitate SC Oltchim SA, cu funcţionarea la capacitate maximă a tuturor secţiilor de pe platformă, asigurând capital de lucru de 50 milioane de euro, capital de investiţii urgente de 25 milioane de euro şi capitalurile necesare pentru investiţiile de mediu, toate aceste investiţii în condiţiile menţinerii locurilor de muncă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe