|vineri, martie 5, 2021
  • Follow Us!

Șpârle și șopârle, 20.02.2014 

soparla-cu-volanas

 

• Este în plină desfăşurare scandalul în care este implicată firma deputatului PSD de Argeş, Cătălin Rădulescu, care a avut contracte cu statul de peste 11,4 milioane de euro! Un contract gras obţinut parlamentarul respectiv a fost cel pentru asfaltarea unui drum comunal deţinut de o primărie liberală chiar de lângă Râmnicu Vâlcea. Valoarea contractului a fost de circa 9 miliarde de lei vechi, iar data încheierii contractului era 9 martie 2012. Procedura prin care a fost încredinţat: licitaţie-contractant unic. Reamintim că procurorii DNA au făcut percheziţii, luni, la sediul SC Concordia Con Strade SRL (deţinută de deputatul din Argeş), fiind vizate documente care ar avea legătură cu licitaţii publice pentru asfaltări. Cătălin Rădulescu a fost ales, în 2012, deputat PSD în colegiul uninominal nr. 9 din Argeş. El a mai fost deputat şi în perioada 1990-1992.

• Potrivit presei centrale, după 15 ani de muncă în Oltchim, liderul Sindicatului Liber Oltchim a ieşit la pensie, însă Mihai Diculoiu rămâne deocamdată preşedinte al sindicatului. Cu voinţa angajaţilor, acesta ar putea conduce sindicatul până în 2016. Liderul sindical îşi îndreaptă acum toată atenţia spre avocatul Gheorghe Piperea, reprezentantul administratorului judiciar de la Oltchim. Diculoiu este convins că cel care se ocupă de insolvenţa combinatului va fi înlocuit. Sindicalistul Diculoiu va primi o pensie mai mică de 3.000 de lei.

• Baronul comunei Ioneşti, Constantin Neagoie, îşi merită pe deplin acest „rang nobiliar” ştiut fiind uriaşa avere dobândită ca urmare a afacerilor dubioase derulate prin firma Comchim. „Killerul” Neagoie deţine nenumărate proprietăţi prin Ioneşti şi Râmnicu Vâlcea, însă în declaraţia de avere nu a trecut nici 10% din bunurile pe care le deţine în mod real. Spre exemplu, în ultima declaraţie de avere (5 iunie 2013), primarul din Ioneşti susţine că are în localitate doar patru terenuri în suprafaţă totală de 250.000 mp, unul de 3.400 mp în Râmnicu Vâlcea şi o vilă de 1.200 mp tot în acelaşi oraş. La capitolul conturi bancare, Neagoie se laudă că are 1,6 milioane RON, plus 15.000 euro, la care se adaugă salariul de primar… de numai 21.300 lei pe an. Mai să-i plângi de milă, „sărmanului”!

• Mandatul directorului argeșean de la Oltchim, Marius Pîrvu, se apropie cu pași repezi de final. Conducerea Ministerului Economiei a aflat de anumite matrapazlâcuri financiare puse în „operă“ de inginerul mecanic Pîrvu, devenit peste noapte specialist în chimie.

• Decizie surprinzătoare a PSD Vâlcea, care a desemnat-o pe Adina Dobrete să candideze la alegerile europarlamentare. Pesedista de la municipiu are mari probleme, unele chiar penale, în CV. Să nu uităm perioada în care A.D. a fost inspector șef adjunct la Inspectoratul Școlar Vâlcea și a devenit celebră în urma celor două afaceri: „Bacalaureatul“ și „Țiganiada“. Am zis!

Leave a Response