Abuzurile Obştii Moşnenilor Robeşti l-au împins pe Mircea Robescu să intre în greva foamei

duminică, 9 februarie 2014

• Prefectul Mircea Nadolu s-a implicat direct în această problemă

 

 

Zilele trecute, prefectul Mircea Nadolu a continuat monitorizarea evoluției stării de sănătate a lui Robescu Anania Mircea din comuna Câineni, aflat în greva foamei, precum și demersurile necesare rezolvării nemulțumirilor protestatarului, în vederea renunțării la această formă de protest. Urmare intenției lui Robescu Anania Mircea de a intra în greva foamei, în data de 22 ianuarie 2014, prefectul Mircea Nadolu a solicitat Direcției de Sănătate Publică să întreprindă măsurile necesare monitorizării stării de sănătate a acestei persoanei care a  recurs la  gestul de protest sus-menționat. Totodată, prefectul a solicitat intervenția Serviciului de Ambulanță Brezoi să acorde îngrijirile medicale ce se impun, înștiințând, concomitent,  și cabinetul individual medical de pe raza comunei Câineni spre a întreprinde măsurile necesare  monitorizării sănătății persoanei protestatare. Urmare solicitării prefectului, în data de 30 ianuarie 2014, la domiciliul lui Robescu Anania Mircea s-a deplasat un colectiv format din medicul Oană Graţiela, asistentul medical Turcu Claudia şi asistentul social Chiţu Daniela. Robescu Anania  Mircea  a  fost  găsit pe într-o  stare  relativ  bună, lucru menţionat într-un proces-verbal semnat şi de protestatar. Pe lângă monitorizarea permanentă a evoluției stării de sănătate prin personal calificat (DSP. prin Serviciul Judeţean de ambulanță - substaţia Brezoi, cabinet medical individual prin medic și asistent medical, precum și asistent social din partea Primăriei Câineni), prefectul Mircea Nadolu a dispus și deplasarea unei comisii la domiciliul persoanei care a apelat la acest gest de protest, pentru verificarea stării de sănătate, dar și pentru verificarea situației ce a generat acest gest, în vederea identificării soluțiilor legale pentru rezolvarea nemulțumirilor protestatarului și, implicit, renunțarea la  forma de protest. Întrucât, inițial, protestatarul nu a specificat un motiv anume pentru asumarea acestui gest, ci doar a făcut mențiunea „sunt declarat în greva foamei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brezoi”, prefectul, în data de  3 februarie 2014, a dispus deplasarea acestei comisii (subprefect Aurora Gherghina, consilier Ţana Smarand și un asistent social din partea Primăriei comunei Câineni ) la domiciliul lui Robescu Anania Mircea. Cu ocazia vizitei comisiei din partea Instituției Prefectului jud. Vâlcea, s-au purtat discuții cu protestatarul Robescu Anania  Mircea cu privire la nemulţumirile dumnealui faţă de activitatea Poliţiei Câineni şi Parchetului Brezoi, acesta fiind găsit într-o stare de sănătate relativ bună.

 

Poliţia Câineni şi ITRSV Vâlcea ascund problema... sub preş

 

Din discuţii, a rezultat că Robescu Anania Mircea, care are anumite drepturi în cadrul Obştii Moşnenilor Robeşti, este complet  nemulţumit  de  activitatea fostei conduceri a acestei obşti. S-a reţinut faptul că, în acest moment, există mai multe plângeri ale Obştii Moşnenilor Robeşti, aflate în  lucru  la  Parchetul  de  pe  lângă  Judecătoria  Brezoi, care  trebuie  să  dispună  măsuri  conform  competenţei. Problemele  existente  în  cadrul  conducerii  Obştii  Moşnenilor  Robeşti, sunt  cunoscute  la  nivelul Instituţiei  Prefectului  Judeţului  Vâlcea, ele  fiind  prezentate  şi  în  cadrul  audienţelor  Prefectului. I  s-a  explicat lui  Robescu  Anania  Mircea  că,  într-un  stat  de  drept,  este  imperios  necesar  să  fie  respectată  independenţa  justiţiei  şi, pe  cale  de  consecinţă, nu  pot  fi  acceptate  niciun  fel  de  ingerinţe  spre  a  fi  grăbită  în  vreun  fel  instrumentarea  vreunui  dosar. S-a  mai  reţinut  şi  faptul  că  preşedintele  interimar-împuternicit  de  Comitetul  ad-hoc  al  Obştii  Moşnenilor  Robeşti  a  solicitat  ITRSV  Vâlcea, în  data  de  16  ianuarie  2014, să  desemneze  un  delegat  pentru  a  executa  un  control  de  fond  cu  predare-primire  de  la  Ocolul  Silvic „Valea  Lotrului” Malaia-Ciunget  către  Ocolul  Silvic „Sălişte”. Având  în  vedere  că  domnul  Robescu Anania  Mircea  şi-a  exprimat  temerea  că  ITRSV  Vâlcea  nu  va  răspunde  acestei  solicitări, prefectul  Mircea  Nadolu  a  solicitat  ITRSV  Vâlcea, prin adresa  nr. 1463  din  5 februarie 2014, să verifice  dacă  la  instituţia  respectivă  este  depusă  o  asemenea  solicitare, iar  dacă  există,  să  fie  rezolvată  urgent, conform  prevederilor  legale. O altă  problemă  ce  a  fost  adusă  la  cunoştinţă  de  domnul  Robescu Anania  Mircea,  se  referă  la  o  plângere  depusă  la  Poliţia  Câineni, la  care  petentul  nu  a  primit  încă  răspuns.  Ca  urmare, Mircea  Nadolu a solicitat  domnului  Inspector-Şef  Marin  Florian  de  la  IPJ Vâlcea,  să  verifice  dacă  s-au  făcut  cercetările  necesare  în  ce  priveşte  respectiva  plângere  şi  să   informeze  operativ  asupra  cazului. În  acest  moment, starea  sănătăţii  domnul  Robescu  Anania  Mircea  se  găseşte  sub  monitorizarea  Direcţiei  de  Sănătate  Publică  Vâlcea prin Serviciul de Ambulanță Brezoi și  a  personalului  medical  de la  cabinetul  individual  de  pe  raza  comunei  Câineni.

(Marian Dinu)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe