Criminalul din Sălătrucel, Gheorghe Marian Uţă, trimis în judecată de procurori

joi, 12 decembrie 2013

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea  au dispus, la data de 10.12.2013, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului  minor Gheorghe Marian Uţă (în vârstă de 16 ani) sub aspectul săvârşirii a doua infracţiunii de omor deosebit de grav şi două infracţiuni de tâlhărie.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

La data de 09.03.2013 inculpatul i-a sustras prin violenţă minorului P.G. în vârstă de 10 ani,  suma de 35 de lei şi un rucsac, şi pentru a ascunde comiterea faptei de tâlhărie, inculpatul l-a ştrangulat pe minor cu ajutorul unui şiret, după care l-a spânzurat de creanga unui copac, în pădurea de la marginea satului Sălătrucel din comuna Sălătrucel.

În seara zilei de 20.10.2013, după ce a închis magazinul deţinut pe raza comunei Sălătrucel, jud. Vâlcea, victima G.E.D.(în vârstă de 35 de ani), a fost surprinsă de către inculpatul minor care, cu ajutorul unei bâte tip ghioagă, a lovit-o pe victimă în zona craniului, provocând decesul acesteia, apoi i-a sustras geanta pe care o avea asupra sa şi în care se găseau mai multe bunuri inclusiv suma de 3000 de lei.

Reamintim că, la data de 07.11.2013, procurorii au solicitat arestarea preventivă a inculpatului minor, măsură admisă de magistraţii Tribunalului Vâlcea.

Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Tribunalului Vâlcea.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe