Vino, marţi!...

joi, 7 noiembrie 2013

De când fabrica a fost închisă de către partid, (pentru că, să fim serioşi, de când se ştie, această sintagmă denumeşte o gaşcă de profitori şi iubitori de arginţi, ţiitori cu dinţii de putere, călăreţi pe situaţie, cum s-ar spune) Gică Ţuiculiţă îşi căută de lucru. Nimic de zis, are el un ajutor dat de partid, dar cum ăsta pare a fi restul de la mesele lor copioase, ale „partizanilor”, săracul Gică, amăgit, în prima fază, cu vreo două-trei salarii avans, pe degeaba, adică fiind plătită nemunca, un fel de mită de stat, oficială, amărât ajunse în a doua fază...

În a treia, disperat, începu să-şi caute de lucru. Şi apelă întâi la prieteni.

-               Jeane, vreau să muncesc!

-               Foarte bine!

-               Dar, unde?

-               Unde-o fi norocu-n floare! (Uite, c-am ajuns să implicăm şi folclorul în viaţă!)

-               Ghiţă, nu ştii pe cineva?

-               Ba, da!

-               Unde?

-               Vezi, la  Neamiloiu!

-               Chiar, că e patron, eu cu magazia am cochetat...

-               Şi are magazii destule, Gică!

În a patra fază, Gică Ţuiculiţă, bărbierit proaspăt, pus la ţol festiv şi cu geanta-i diplomat ştearsă de praf chiar în dimineaţa aceea, deschise uşile domnului Neamiloiu.

-               Să trăiţi, domnule Neamiloiu!

-               Bună, mă Gică!

-               Ştiţi, eu am mai lucrat la magazie... N-aveţi şi pentru mine un loc de muncă?

-               Ba, da, mă Gică!

-               Ce bine, domnule Neamiloiu!

-               Vino. Tu, marţi dimineaţa! Până atunci văd eu ce fac! E bine?

-               Cum să nu? Mulţumesc! Să trăiţi! Marţi dimineaţa, Gică Ţuiculiţă se înfiinţă ca şi data trecută, la prima oră...

-               Să trăiţi, domnule Neamiloiu!

-               A, ai venit?

-               Da!

-               Vino vineri, că n-am ţinut adunarea!

-               Păi, o fac eu adunarea, că mă pricep, domnule director, doar sunt socotitor...

-               He-he-he! râse Neamiloiu. Se vede că eşti şi umorist. Ce bine, Gică! Vineri, da?

-               Da, să trăiţi!...

Joi, la indicaţiile lui Jean Traducătoru, Gică Ţuicuială s-a prezentat la Nepotu Laur, un alt patron cu firme, mă nene, nu jucărie!...

-               Să trăiţi, domnule Nepotu! Sunt Gică, ştiţi dumneavoastră, că a dat telefon domnu Traducătoru... în legătură cu postul...

-               Aha! Dar care post?

-               Ţin şi pe-ăl mare, dacă vreţi!

-               Mă, tu ai chef de glume? Se vede, că eşti umorist... Uite, care e povestea. Eu am nevoie, dar taman la Sibiu! La o sută de kilometri de casă. Îţi convine, bine! Nu, mie să-mi spui! Frane!

Şi, Gică Ţuiculiţă plecă amărât. Cu coada între picioare. Păi, cum să-şi lase el familia?

Dar veni vineri şi-şi făcu iar simţită prezenţa.

-               Să trăiţi!

-               Ce bine, c-ai venit!

-               Da? surâse însorit Gică Ţuiculiţă.

-               N-ai făcut cerere, mă Gică! Ia, fă-o şi vii marţi!

-               Da? Marţi?...Şi au trecut atâtea marţi şi vineri, că, săracu Gică, de un an, aproape, a rămas în faza de căutare... A, dar iată-l pe domnul Neamiloiu.

-               Să trăiţi!

-               Vino, vineri, Gică! Sigur!

George Achim

 

 

 

                 Blestemul sacului străvechi

 

Am fost şi încă sunt

Util pentru acei

Ce pe acest pământ

Muncesc ca nişte lei

Pentru căminul lor

Ori pentru marea piaţă...

Le sunt de ajutor

Le îndulcesc în viaţă

Puţinul timp pe care

Nu mai ştii acum

Cum să-l faci mai mare,

Cum să sporeşti la drum...

Sunt sacul, oameni buni,

Tot de voi creat

Printre multele minuni

Care v-au încoronat.

Şi-s din cânepă făcut

Textila care azi

Zic unii, că necaz,

Vă aduce mult...

Dar minciună mare este

Transformată în poveste

De cretinii lor, mă rog,

Ce-o cred şi astăzi drag...

Şi-aşa a dispărut

Meliţa din sate

Iazul de zăcut

Furca de tors cu toate

Ale ei: fusul şi fuiorul,

Vatra şi războiul

De ţesut, desigur

Prin care şi eu

Sacul şi cerga –greu

Greu mai apărem şi sigur

Nu mai pot răzbate.

Am înlocuitori, dar

Iuta şi plasticul, clar

Nu au perenitate!

Ce păcat că-ncet-încet

Sacul va fi-n curând

Doar amintire, cred,

Doar o pată-n gând.

Blestemaţi să fie cei

Ce cu tehnica lor

Nu mi-au dat un viitor

Şi anii mi-s tot mai grei!

G.Alunelă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe