Șpârle și șopârle, 07.11.2013

joi, 7 noiembrie 2013

• Procurorii DNA Piteşti au dispus zilele trecute trimiterea în judecată a lui Alexandru Paranţucă, reprezentant legal al Asociației NeXt and Co, cu sediul în Râmnicu Vâlcea, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor europene, în formă continuată. În urmă cu mai mult de 1 an, Alexandru Paranţucă a retras din contul bancar al asociației și a utilizat în alte scopuri suma de circa 8.000 euro primită de la Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale din cadrul Ministerului Educației Naționale, agenție care implementează în România programul „Tineret în acțiune” în numele Comisiei Europene. Banii au fost primiți cu titlu de avans în baza unui contract în vederea derulării proiectului denumit „Creating Networks through the Environment Evaluation Meeting Romania 2012”, având ca beneficiar asociația NeXT and Co, în calitate de organizator. Mai spunem că Ministerul Educaţiei s-a constituit parte civilă în cauză, cu suma de 8.000 euro (la care se adaugă dobânda contractuală), iar dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

• Avem o nouă sesizare pe adresa ANI şi DNA: în cursul anului 2011, în mod cu totul dubios, primarul penal Emilian Frâncu (pe atunci doar senator PNL) a vândut pe bursă „titluri de reconversie” emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), adică pe vreo 500.000 de astfel de titluri, moşierul Frâncu a încasat frumoasa sumă de peste 56.000 euro. Nu ştim cum a reuşit să puna mâna Frâncu pe cele 500.000 de titluri de reconversie, însă alte câteva mii de foşti proprietari sau moştenitori din ţară aşteaptă şi în prezent, după ani de zile de procese şi amânări, despăgubirile pentru imobilele naţionalizate de comunişti.

• De câteva săptămâni, primarul staţiunii Voineasa, Gheorghe „Bachus” Stanciu, şi constructorul pârtiei de schi din localitate, firma Acomin, s-au ales... cu dosare penale. Se pare că aceştia nu au observat că pârtia de schi a „furat” mai multe hectare din suprafaţa unui proprietar ce deţine păduri în imediata vecinătate a pârtiei de schi de la Voineasa, iar acesta a făcut plângeri penale la Parchet pentru „tulburare de posesie”.

• Cei 14 elevi din Horezu şi Râmnicu Vâlcea care au fost diagnosticaţi cu hepatită A în timp ce se aflau într-o tabără la Cozia au contractat virusul de la un coleg. Elevii sunt internaţi în prezent în Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean din Râmnicu Vâlcea. Unsprezece dintre copii sunt elevi la Liceul "Constantin Brâncoveanu" din Horezu, iar ceilalţi învaţă la Colegiul "Matei Basarab" şi Colegiul "Mircea cel Bătrân" din Râmnnicu Vâlcea. Un al 15-lea copil, elev la Colegiul "Matei Basarab", a fost diagnosticat şi el cu hepatită A, însă părinţii acestuia nu au fost de acord cu internarea, el fiind tratat acasă.

• Firele schimbării directorului Daniel Băviță de la conducerea Hidroelectrica Vâlcea duc și spre venerabilul Gheorghe Nicolau, directorul sucursalei Energomontaj Râmnicu Vâlcea. Miza ar reprezenta-o investițiile de peste 50 milioane de euro pe care urmează să le deruleze în perioada următoare Sucursala Hidroelectrica Vâlcea. Cașcavalul s-a învârtit ce s-a învârtit până a ajuns acolo unde trebuia. Problema este simplă: Daniel Băviță este un artizan al ideii că societatea cu capital de stat, Hidroserv Râmnicu Vâlcea, este îndreptățită și abilitată să lucreze la retehnologizarea hidrocentralelor vâlcene, în timp ce marioneta Constantin Târș este pusă în slujba unor interese private. Directorul general Stănculescu nu este străin nici de circuitul șpăgii, nici de toate celelalte aspecte menționate anterior. În mod surprinzător, în afacere ar mai fi implicat și fostul șef al SRI, Virgil Măgureanu...

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe