Şi-a dat arama pe faţă: Mihai Diculoiu a devenit oficial agent de propagandă al PDL la Oltchim

joi, 28 noiembrie 2013

Mihai Diculoiu, marioneta baronului chimic Constantin Roibu, şi-a dat arama pe faţă. Liderul Sindicatului Liber de la Oltchim a bătut palma cu prietenii săi politici de la PDL şi în semn de recunoştinţă pentru că a înjurat cu spor în ultima perioadă Guvernul USL va fi recompensat cu funcţia de vicepreşedinte al PDL Vâlcea. Mişcarea este una sinucigaşă pentru pedeliştii vâlceni (ce-or fi avut în cap Dorel Jurcan, Romulus Bulacu, Samoil Vâlcu şi Romeo Rădulescu?) având în vedere imaginea execrabilă de care „se bucură“ Mihai Diculoiu, unul dintre principalii asociaţi ai fostului director general de la Oltchim, Constantin Roibu, în activităţile frauduloase, prin care combinatul chimic a fost DISTRUS ECONOMIC! Diculoiu s-a manifestat în ultima perioadă cu agresivitate împotriva măsurilor disperate, dar corecte, adoptate de actuala conducere a Oltchim şi de administratorii judiciari. Gata, de-acum ştim, e oficial, ce-l mâna în lupta „sindicală“ pe Diculoiu: PDL, partidul care a căpuşat ani de zile combinatul de la Râmnicu Vâlcea, prin zeci de afaceri păguboase. Este deja celebru cazul Ramplast - Cristian Boureanu, politician pedelist ce a ajuns milionar în euro din afacerile cu Oltchimul şi care este dator combinatului cu câteva sute de mii de euro şi la această dată.

Tiberiu Pîrnău

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe