Peste 1.000 de entităţi nonprofit beneficiază de redirecţionarea a 2% din impozitul anual aferent veniturilor obţinute de contribuabili în anul 2012

duminică, 17 noiembrie 2013

În acest an, 23.158 de contribuabili vâlceni şi-au exprimat opţiunea pentru redirecţionarea sumei de 1.421 mii lei de la bugetul de stat reprezentând 2% din impozitul anual aferent veniturilor obţinute în anul 2012, către entităţile nonprofit.

Beneficiarii acestei opţiuni sunt 1.036 entităţi nonprofit – asociaţii, fundaţii, organizaţii sindicale, patronate, partide politice, asociaţii de proprietari, case de ajutor reciproc ale salariaţilor, în măsura în care, potrivit legilor proprii de organizare şi funcţionare desfăşoară activităţi nonprofit, iar sumele primite din impozit trebuie să fie folosite în acest scop.
„Până la 31 octombrie a.c., Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea a virat către entităţi nonprofit suma de 833 mii lei. Acţiunea de restituire a sumei de 2% din impozitul anual aferent veniturilor obţinute în anul 2012 este în desfăşurare, personalul cu atribuţii în domeniu fiind preocupat pentru respectarea opţiunilor contribuabililor şi rezolvarea operativă a situaţiilor în care au fost completate incorect sau incomplet datele de identificare ale entităţilor nonprofit, acţiunea urmând să fie finalizată până la sfârşitul anului” - a declarat Gheorghe Gogîrnoiu, şeful Administraţiei Finanţelor Publice Vâlcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe