LA BUTOAIE, taverna cea mai cochetă din zona Autogării 1 Mai

joi, 21 noiembrie 2013

• Doi tineri întreprinzători vâlceni au transformat total vechea locaţie, clienţii fiind aşteptaţi într-o incintă modernă, spaţioasă şi curată, cu servire calificată şi preţuri mici. Ei aduc râmnicenilor, la doi paşi, şi vestiţii mici de Deduleşti!

Marţi, 19 noiembrie a.c., seara, a fost inaugurată Taverna “LA BUTOAIE”, situată pe strada George Coşbuc din Râmnicu Vâlcea, peste  drum de Autogara 1 Mai. Denumirea cochetului local provine chiar de la elementele definitorii ale ineditelor amenajări interioare şi exterioare, o îmbinare de bun gust între stilul rustic şi cel modern. Momentul inaugurării a coincis cu partida de fotbal dintre România şi Grecia. Chiar dacă rezultatul meciului nu a fost pe măsura aşteptărilor suporterilor, atmosfera de după a rămas una plăcută, întreţinută de amfitrioni, un personal calificat şi atent, dar şi de o formaţie care a interpretat cu talent cunoscute melodii populare sau şlagăre de neuitat.

Investiţia este una consistentă, societatea Alvorada Impex SRL cheltuind aproape 15.000 de euro pe echipamente, instalaţii, mobilier, accesorii şi altele, toate noi nouţe. Astfel, vechea locaţie a suportat o transformare totală, îmbunătăţind simţitor imaginea comerţului şi a serviciilor de alimentaţie publică în zonă. Doru şi Gabi, ce doi tineri întreprinzători, au explicat cu modestie ce îşi doresc de la acest proiect de prestări servicii. “Taverna «LA BUTOAIE» se doreşte a fi un loc în care să se poate consuma, în continuare, potrivit specificului zonei, unul preponderent de tranzit, produse de calitate la preţuri reduse, în orice caz rezonabile. Tocmai de aceea am amenajat şi o mică bucătărie în care să fie preparate, atât pe timpul zilei, până seara târziu, gustări la minut. Ca să dau un amănunt din reţeta noastră comercială, amintesc doar faptul că vom aduce în zonă vestiţii mititei de la Deduleşti. Avem o relaţie foarte bună cu proprietarul principalei afaceri de acest gen de pe Dealul Negru şi suntem convinşi că efortul nostru va fi apreciat de clienţi. De asemenea, vom continua să oferim cafea la un preţ foarte mic, dar o cafea de calitate superioară. Avem şi alte atuuri în faţa clienţilor şi a concurenţei, însă îi lăsăm pe cei care vor trece pragul tavernei noastre să le aprecieze”, a explicat Doru. “Programul de funcţionare va fi unul non-stop. Am angajat şi o mică orchestră, astfel că şi programul de seară va fi unul atractiv pentru clienţi. De asemenea, am amenajat, la demisol, un salon separeu încăpător, pentru o atmosferă mai intimă să spunem, spre exemplu, pentru întâlniri de afaceri sau mici serbări. Amenajările interioare şi exterioare, inclusiv cele pur estetice, au fost realizate după ideile noastre. Vom continua investiţiile. La începutul anului viitor ne dorim să punem în funcţiune şi un cuptor pentru pizza, astfel încât clienţii să poată vedea cum sunt preparate produsele pe care doresc să le consume”, a adăugat şi Gabi. Apreciem investiţia din zona Autogării 1 Mai, cu atât mai mult cu cât şi ea ridică standardul calităţii serviciilor de alimentaţie publică în zonă, nu doar competiţia între prestatorii acestor servicii. (A.P.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe