|vineri, septembrie 24, 2021
  • Follow Us!

Ion Cîlea minte că a dat bani pentru copii şi bătrâni: cei 3 milioane lei au fost „furaţi” de la angajaţii DGASPC 

ion-cilea

Potrivit ziarului „Adevărul”, dacă până acum două săptămâni preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vâlcea, Ion Cîlea, se plângea că nu are fonduri nici măcar pentru alocaţia de hrană a copiilor instituţionalizaţi, situaţia s-a schimbat în aceste zile. În urma unei „analize”, Ion Cîlea a strâns, în total, aproape 5 milioane de lei după ce a redus cheltuielile CJ. Direcţia pentru Protecţia Copilului va primi peste 3 milioane de lei, sumă suficientă pentru plata salariilor şi asigurarea hranei copiilor şi bătrânilor inclusiv pe lunile ianuarie şi bebruarie 2014. „Am reuşit să rezolvăm şi problema la DGASPC care avea un deficit de 25 miliarde lei vechi. Din această cauză, copiii şi persoanele vârstnice din centre nu puteau să fie hrănite. Am găsit 30,85 miliarde lei, suma suplimentară va fi dirijată pentru aprovizionarea cu alimente, lemne şi carburanţi astfel încât centrele să funcţioneze fără probleme şi în ianuarie şi februarie”, declară Ion Cîlea. Însă, „Ziarul de Vâlcea” a aflat că de fapt, Ion Cîlea minte că a dat bani pentru copiii şi bătrânii: pentru că cei 3 milioane RON au fost „furaţi” de la angajaţii DGASPC Vâlcea. Centrul de Resurse şi Asistenţă Educaţională Vâlcea va primi 1,2 milioane lei pentru hrana copiilor cu handicap. Din această sumă se vor achita facturile la căldură şi lumină şi se vor plăti salariile angajaţilor. Preşedintele CJ Vâlcea spune că a găsit aceşti bani în urma reducerii cheltuielilor aparatului propriu. „Am tăiat nişte bani care nu afectează interesele şi capitolele bugetare ale CJ pe anul 2013. Sunt şi nişte probleme interne, nu pot să vorbesc despre ele. Unde am constatat că pot înregistra nişte economii, le-am transferat spre unităţile cu probleme financiare. Să vă dau un exemplu, înainte, femeile de serviciu din CJ aprindeau toate luminile, acum nu se mai lucrează aşa. Se aprinde lumina doar în biroul unde lucrează, nici măcar în secretariat sau camera de alături nu se mai aprinde acum lumina. Am făcut economie la toate capitolele, am făcut economie la proiecte, nu s-au mai demarat proiecte care să rămână în sertare”, precizează Ion Cîlea. Consilierii judeţeni vor aproba în şedinţa din această lună alocarea acestor fonduri. Printre instituţiile care primesc bani de la CJ se numără şi Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor.

(Nicu Trandafir)

Leave a Response