|joi, septembrie 23, 2021
  • Follow Us!

Corpul de control al Prefecturii a găsit nereguli la Târgul Râureni, administrat prost de primarul Frâncu 

emilian-valentin-francu-publipro

În baza Ordinului de Prefect nr. 452/21 octombrie 2013, Corpul de control al Prefecturii Vâlcea a continuat verificarea respectării, de către comercianţii din pieţele agroalimentare şi târgurile săptămânale din Vâlcea, a legislaţiei în vigoare. Comisia de control a fost formată din reprezentanţi ai instituţiilor cu atribuţii în domeniu, respectiv Instituţia Prefectului – Corpul de control, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea, Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Vâlcea şi Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor. În perioada 28 octombrie – 1 noiembrie 2013 a fost efectuat un control în târgul de la Râureni (aflat în administrarea primarului penal Emilian Frâncu), fiind verificaţi 14 comercianţi, dintre care 3 persoane fizice au fost sancţionate contravenţional sub formă de avertisment, iar 7 persoane fizice şi 4 operatori economici nu au fost sancţionate, primind recomandări pentru respectarea, în continuare, a legislaţiei igienico-sanitare în vigoare. Sancţiunile au fost acordate pentru nerespectarea art. 7 (avertismentul constă în atenţionarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârşite, însoţită de recomandarea de a respecta dispoziţiile legale) din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. Un bilanţ al acţiunilor de verificare în perioada 23 octombrie – 1 noiembrie 2013, pe această temă, se prezintă astfel: număr comercianţi verificaţi – 29, număr sancţiuni contravenţionale cu amendă – 2, număr sancţiuni contravenţionale cu avertisment – 6, număr comercianţi nesancţionaţi – 21. Acţiunile de control se desfăşoară în conformitate cu prevederile Legii privind producerea şi valorificarea legumelor, Legii pomiculturii, HG privind procedura de eliberare a certificatelor de producător, OG privind protecţia consumatorilor, HG privind exercitarea comerţului cu produse şi servicii de piaţă în unele zone publice, Legii privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. Echipa de control a avut, ca tematică, verificarea provenienţei mărfurilor, etichetarea corectă, valabilitatea şi corectitudinea certificatelor de producător, conformitatea calităţii mărfurilor, comercializarea mărfurilor în spaţii special amenajate, autorizate, salubre, în condiţii corespunzătoare de igienă, respectarea legislaţiei privind protecţia consumatorului şi a legislaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. Pentru fiecare operator economic sau persoană fizică verificată, echipa mixtă de control a încheiat procese-verbale de constatare a contravenţiilor, acte de control, cu termene şi responsabilităţi în care au fost precizate măsuri de eliminare a deficienţelor constatate, cu termene concrete de îndeplinire şi, unde a fost cazul, au fost aplicate sancţiuni contravenţionale sub formă de amendă sau avertisment.

(Marian Dinu)

Leave a Response