|sâmbătă, septembrie 25, 2021
  • Follow Us!

Consilierul local Nicolae Drăghici din Glăvile a intrat în atenția ANI! 

sase-primari-si-viceprimari-gasiti-in-incompatibilitate-cite-te-comunicatul-ani-18465854
Comunicat – incompatibilitate – 2 aleși locali

 

Agenția Națională de Integritate a constatat existența stării de incompatibilitate în cazul a 2 aleși locali: DRĂGHICI NICOLAE (Consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Glăvile, Jud. Vâlcea) și GRIGORE MIRCEA (fost Consilier județean în cadrul Consiliului Județean Prahova), ca urmare a exercitării simultane a mai multor funcții și calități, contrar prevederilor legale, după cum urmează:

1) DRĂGHICI NICOLAE s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 24 iunie 2008 – 26 iunie 2012, întrucât a deținut, simultan, calitatea de Consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Glăvile, Jud. Vâlcea, şi funcţia de Manager al Reţelei Electronice a Comunităţii Locale Glăvile, fiind angajat cu contract individual de muncă în aparatul de specialitate al Primarului Comunei Glăvile. Astfel, DRĂGHICI NICOLAE a încălcat dispozițiile art. 88, alin. (1), lit. c) din Legea 161/2003, potrivit cărora „Funcţia de consilier local […] este incompatibilă cu calitatea de […] angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu al consiliului local respectiv […]”.

2) GRIGORE MIRCEA s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada în perioada 24 februarie 2010 – 30 iunie 2012, întrucât a deținut, simultan, calitatea de Consilier județean în cadrul Consiliului Județean Prahova și funcția de reprezentant al Consiliului Județean Prahova în cadrul Adunării Generale a Acționarilor S.C. Hidro Prahova S.A. Astfel, GRIGORE MIRCEA a încălcat dispozițiile art. 88, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „funcția de […] consilier județean este incompatibilită cu […] funcția […] membru al consiliului de administrație […] la […] societățile comerciale de interes local înființate sau aflate sub autoritatea […] consiliului județean […]”.

Ambele persoanele menționate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. GRIGORE MIRCEA nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare.

„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligaţiilor legale privind […] starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective […]”.

„Persoana […] față de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică  […]  pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 13 noiembrie 2013

Leave a Response