Clubul Studențesc Liberal Vâlcea îți urează baftă la examen!

luni, 4 noiembrie 2013

 

În data de 29 octombrie 2013, Cluburile Studențești Liberale (CSL) au demarat ediția a doua a proiectului ”CSL îți urează baftă la examen!”, iar studenții liberali vâlceni le-au urat un an cât mai ușor studenților de la universitățile, Constantin Brâncoveanu și Spiru Haret. Acest proiect are ca scop stimularea studenților în vederea formării profesionale și dezvoltării personale. Tinerii liberali sunt de părere că generațiile în curs de formare sunt, de multe ori, dezavantajate de mediul social actual, care îi descurajează în realizarea proiectelor pe care aceștia ar dori să le implementeze.

De aceea, în anul 2013-2014,  studenții liberali le urează succes candidaților și îi invită să facă parte dintr-o echipă care luptă pentru o Românie mai educată, pentru un mediu academic favorabil studenților și pentru profesionalizarea viitoarei forțe de muncă. Implicarea în mediul politic poate reprezenta o oportunitate pentru cei care își doresc, încă de pe băncile facultății, să reprezinte grupul social din care fac parte și să-și dezvolte aptitudinile în cadrul seminariilor, școlilor sau concursurilor organizate de CSL.

”Ca liberali, vom susține mereu individul și calitățile pe care acesta le are. Studenții, indiferent de facultatea din care provin, sunt resursele cele mai valoroase ale unei țări. În acest sens, consider necesar să ne arătăm sprijinul necondiționat pentru aceștia și să contribuim la formarea lor, atât personală, cât și profesională." - a declarat Avan Codruțapreședinta Clubului Studențesc Liberal Vâlcea.

"Avem toată deschiderea față de tineri și vrem să oprim migrația acestora către alte țări, arătându-le că și în România gândirea studenților se poate reflecta în mediul politic, economic, social și cultural. În opinia mea în Râmnicu Vâlcea avem studenți dedicați studiului și învățării. Sunt convins că la cele doua Universități cu prestanță din Râmnicu Vâlcea: Universitatea Constantin Brâncoveanu și Universitatea Spiru Haret, sunt tineri care doresc cu adevarat să se alăture organizației CSL și să contribuie la un viitor mai bun, pentru România” - a declaratBănuță Alexandru Marianmembru în Biroul Permanent Național al CSL ROMÂNIA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe