|sâmbătă, septembrie 25, 2021
  • Follow Us!

Căminul pentru persoane vârstnice Bălceşti riscă să se închidă după data de 1 ianuarie 2014 

balcesti spital

• Dacă Guvernul nu aprobă alocarea de fonduri de la Ministerul Muncii,

Recent, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a făcut câteva precizări extrem de importante despre soarta Centrului de bătrâni din oraşul Bălceşti, după data de 1 ianuarie 2014. Deşi programul de interes naţional (PIN) a fost aprobat pentru o perioadă de 33 de luni (până la 1 ianuarie 2014) şi cunoscând dificultăţile autorităţilor administraţiei publice locale cu privire la resursele disponibile din bugetele locale, Ministerul Muncii a elaborat recent un proiect de HG pentru prelungirea duratei de derulare a PIN – „Dezvoltarea reţelei naţionale de cămine pentru persoane vârstnice”, de la 33 de luni, la 55 de luni”. În prezent, proiectul de HG este transmis spre consultare şi avizare ministerelor de resort. Prin urmare, dacă actul normativ menţionat va fi aprobat, Căminul pentru persoane vârstnice Bălceşti, va putea beneficia, în continuare, de finanţare de la bugetul de stat. Precizăm că, PIN-urile sunt programe iniţiate de Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice în beneficiul persoanelor persoanelor aflate în dificultate, prin acordarea de diverse forme de suport adresate furnizorilor de servicii sociale, pe o perioadă determinată. Totodată, subliniem faptul că, organizarea şi funcţionarea căminelor pentru persoane vârstnice se realizează în conformitate cu Legea privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice, conform căreia finanţarea căminelor se asigură din bugetul local şi contribuţiile beneficiarilor. Prin Hotărârea Guvernului nr. 212/2011 s-a aprobat Programul de interes naţional (PIN) „Dezvoltarea reţelei naţionale de cămine pentru persoane vârstnice” în scopul sprijinirii autorităţilor administraţiei publice locale pentru asigurarea funcţionării căminelor pentru persoane vârstnice, înfiinţate şi organizate urmare desfiinţării unităţilor sanitare considerate ineficiente, prevăzute în Anexa 1 la hotărâre. Programul menţionat se derulează pe o perioadă de 33 de luni (nu mai mult de 31 decembrie 2013) şi constă în alocarea de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, a unor sume stabilite în baza standardului de cost/beneficiar/lună prevăzut în Hotărârea Guvernului nr. 23/2010 privind aprobarea standardelor de cost pentru serviciile sociale. Cuantumul lunar al sumelor acordate căminelor se calculează prin înmulţirea numărului total de beneficiari pe lună cu valoarea standardului de cost de 1411 lei/beneficiar. Căminul pentru persoane vârstnice Bălceşti s-a înfiinţat prin HCL nr. 42/2011, după aprobarea, prin Hotărârea Guvernului nr. 346/2011 a desfiinţării unităţii sanitare cu paturi din localitatea respectivă. Căminul pentru persoane vârstnice Bălceşti are o capacitate de 65 de locuri şi, în prezent, asigură îngrijirea unui număr de 64 de beneficiari. Personalul angajat este de 28 de persoane (18 personal de specialitate şi 10 personal cu funcţii administrative). În perioada iulie 2011 – 30 octombrie 2013, căminul pentru persoane vârstnice Bălceşti a beneficiat de finanţare prin PIN în valoare de 1,8 milioane de lei.

(Petre Coman)

One Response to Căminul pentru persoane vârstnice Bălceşti riscă să se închidă după data de 1 ianuarie 2014

  1. lorena

    Sugeram domnului primar al orasului Balcesti sa se preocupe mai mult de sensibilizarea parlamentarilor de Valcea si a guvernantilor in sustinerea acestui proiect de hotarare.

     

Leave a Response