Alexandru Paranţucă, acuzat de procurorii DNA de DETURNARE DE FONDURI

joi, 7 noiembrie 2013

Procurorii DNA Piteşti au dispus zilele trecute trimiterea în judecată a lui Alexandru Paranţucă, reprezentant legal al Asociației NeXt and Co, cu sediul în Râmnicu Vâlcea, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor europene, în formă continuată. În urmă cu mai mult de 1 an, Alexandru Paranţucă a retras din contul bancar al asociației și a utilizat în alte scopuri suma de circa 8.000 euro primită de la Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale din cadrul Ministerului Educației Naționale, agenție care implementează în România programul „Tineret în acțiune” în numele Comisiei Europene. Banii au fost primiți cu titlu de avans în baza unui contract în vederea derulării proiectului denumit „Creating Networks through the Environment Evaluation Meeting Romania 2012”, având ca beneficiar asociația NeXT and Co, în calitate de organizator. Mai spunem că Ministerul Educaţiei s-a constituit parte civilă în cauză, cu suma de 8.000 euro (la care se adaugă dobânda contractuală), iar dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • TRUSTUL 3 CONSTRUCTII
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2023 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe