|sâmbătă, septembrie 25, 2021
  • Follow Us!

8625 de râmniceni beneficiază de ajutoare alimentare de la Uniunea Europeană 

ajutoare-alimentare

Mai multe probleme au fost supuse atenţiei viceprimarului Gigi Matei cu ocazia audienţelor acordate miercuri dimineaţă. Astfel, în ceea ce priveşte strada Măceşului, viceprimarul a solicitat DADP să facă, în această perioadă, remedierile necesare, angajându-se că Primăria va introduce reabilitarea străzii în lungime de aproximativ 1 km pe lista de investiţii a anului viitor. De asemenea, viceprimarul a mai informat un locuitor de pe strada Iazului că nu este necesară ridicarea unui zid de sprijin care să-i protejeze proprietatea întrucât, prin proiectarea investiţiei şi soluţiile tehnice utilizate, a fost eliminat pericolul alunecărilor de teren. De asemenea, viceprimarul Matei ne-a informat că operațiunea de distribuire a ajutoarelor alimentare europene în municipiul Râmnicu Vâlcea – PEAD – a început din data de 7 octombrie 2013, la depozitul situat pe str. Ferdinand nr. 3. Conform evidenţelor iniţiale, la nivel local 8625 de persoane beneficiază de produsele alimentare din cadrul acestei ediţii – făină (17 kg/pers), mălai (9 kg/pers), zahăr (3 kg/pers), paste făinoase (0,500 kg/pers), ulei (5 l/pers), roşii în suc propriu (1 ct/pers), zacuscă (2 ct/pers), conserve carne (3 ct/pers), miere (1 ct/pers).  Până în prezent, au ridicat ajutoarele alimentare comunitare peste 5.500 de persoane. Din data de 29 octombrie, a început şi distribuirea conservelor din carne de porc.

Leave a Response