Viceprimarul Pristanda Vârlan: Leii şi urşii de la Grădina Zoologică din Rm. Vâlcea, donaţi pentru că sunt urâţi

sâmbătă, 12 octombrie 2013

Leii şi urşii de la Grădina Zoologică din Râmnicu Vâlcea vor fi donaţi pentru că sunt prea urâţi. Propunerea venită de la viceprimarul oraşului a fost aprobată în şedinţa de Consiliu Local. Nu numai aspectul fizic a fost motivul pentru care animalele vor fi donate, ci şi costurile mari de întreţinere.

Iniţiatorul acestei hotărâri susţine că s-a gândit în primul rând la copii. Micuţii ar fi dezamăgiţi să vadă animale bătrâne şi urâte la Zoo.

"Noi ne-am gândit în primul rând să renunţăm la speciile de animale care au o vârstă înainte, care nu mai arată chiar aşa de bine şi am păstrat cele tinere, pentru că mergem pe ideea că toţi copiii care vin să viziteze, să înveţe ceva", a spus Eduard Vârlan, viceprimar Râmnicu Vâlcea.

Parerea viceprimarului e contrazisă însă de micuţi, pentru care cât ar fi de bătrân leul, tot frumos e.

Pentru unii consilieri locali, propunerea făcute de viceprimar a fost stupefiantă. Problemele oraşului sunt altele, nu că leii şi urşii de la zoo sunt bătrâni şi urâţi.

"Dacă sunt urâte, sunt că nu au fost îngrijite sau asta este, din punctul meu de vedere, o scuză hilară şi e păcat că în 2013, într-un oraş pe care eu îl consider civilizat cum e Râmnicu Vâlcea să ne întâlnim cu astfel de situaţii", spune Cosmin Constantinescu, consilier local.

Odată decizia de înstrăinare luată, a şi început transferarea animalelor.

"De la momentul la care s-a dat această hotărăre şi până în prezent, o ursoacă deja a fost transferată în rezervaţia de la Zărneşti, iar cel puţin pentru lei se poartă discuţii cu o organizaţie vier pfoten, pentru relocarea lor în Africa", a spus Daniel Ionescu, purtător de cuvânt Primăria Vâlcea

Întreţinerea Grădinii Zoologice din oraş costă peste 45.000 de lei lunar. Grădina Zoologică din Râmnicu Vâlcea a fost modernizată în anul 2011 şi este vizitată anual de mii de oameni.

Digi24.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe