Procurorul Angela Nicolae conduce un Ford Mondeo cumparat in leasing in anul 2008, insa in anul 2012 a vandut o masina de teren marca Volkswagen Touareg cu 5.570 de euro. Cumparatorul se numeste Marius Marin Neagoe.
Potrivit unor declaratii de avere anterioare ale procuroarei, ea cumparase WV Touareg in anul 2011, masina fiind fabricata in 2003.
Pe site-urile de tranzactionare a masinilor second-hand, un Volkswagen Touareg din 2004 viaraza in prezent, ca poret, intre 7.800 si 10.000 de euro, in functie de dotari si rulaj. O masina VW Touareg noua se vinde in prezent la preturi intre 40.000 de euro si 70.000 de euro.
Procurorul a declarat si datorii de 15.000 de euro si 20.000 de lei la banci, creditele fiind scadente in perioada 2013-2016.
Ca venituri, ea a incasat de la Parchetul General un venit anual de aproape 140.000 de lei.
UPDATE Procurorul general Tiberiu Nitu: Sunt mahnit, nu este o situatie placuta.
"Personal, ca si conducator de institutie, sunt mahnit, nu este o situatie placuta, imi pare foarte rau", a afirmat Nitu la plecarea de la CSM, potrivit Agerpres.
"In sedinta de duminica, Sectia pentru procurori a CSM a incuviintat - in temeiul art. 42 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind CSM, republicata, raportat la art. 95 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, republicata - perchezitia domiciliara si a biroului, precum si retinerea si arestarea preventiva a invinuitei Angela - Eugenia Nicolae - procuror sef al Biroului de Relatii Internationale si Programe - altele decat PHARE din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. Solicitarea de incuviintare a perchezitiei, retinerii si arestarii preventive a fost prezentata Sectiei pentru procurori a CSM de catre Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie - Directia Nationala Anticoruptie - Sectia de Combatere a Infractiunilor Conexe Infractiunilor de Coruptie, pentru infractiuni aflate in competenta acesteia", se arata intr-un comunicatul CSM citat de Agerpres.
DNA a anuntat luni dimineata ca au solicitat Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) autorizarea efectuarii unor perchezitii domiciliare la doua locatii si la locul de munca unde isi desfasoara activitatea un procuror cu functie de conducere din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie (sef birou).
Anchetatorii fac luni dimineata 160 de perchezitii domiciliare la sediile unor firme si locuinte din Bucuresti si din judetele Prahova, Giurgiu, Arad, Calarasi si Ialomita. Acestea au loc intr-un dosar care priveste activitatea a peste 100 de firme romanesti si straine care ar fi prejudiciat statul cu 50 de milioane de euro. Surse din apropierea dosarului au confirmat pentru HotNews ca e vorba de angajati atat ai ANAF, cat si ai Ministerul Finantelor Publice, majoritatea fiind din teritoriu. "Este vorba de o serie de angajati care prin functiile pe care le detineau in teritoriu erau implicati in operatiunile ilegale pe care le urmaream in acest dosar" , au declarat sursele citate.
Procurorul sef DNA Laura Codruta Kovesi, a declarat ca sunt si alte persoane cu functii importante implicate in dosar. "Da, sunt si alte persoane cu functii importante, dar detalii vor putea fi oferite tot dupa ce se termina activitatile procedurale", a afirmat Kovesi la plecare de la sediul CSM, potrivit Agerpres.