Un sofer din Dragasani A MUTILAT O BATRANICA

duminică, 22 septembrie 2013

La data de 19 septembrie a.c., în jurul orei 14.10, G. Dănuţ, de 48 ani, din municipiul Drăgăşani, a condus un autoturism marca Daewoo Cielo pe strada Tudor Vladimirescu din municipiul Drăgăşani, din direcţia Slatina - Rm. Vâlcea şi ajungând la km.60+100 m, datorită neatenţiei în conducere, a lovit-o cu partea din faţă a autoturismului pe R. Floarea, de 69 ani, din comuna Voiceşti, care se deplasa pe partea carosabilă, în aceeaşi direcţie de mers cu acesta. Ca urmare a accidentului, a rezultat vătămarea corporală gravă a Floarei R. care a fost transportată la Spitalul municipal din Drăgăşani, unde i s-a stabilit diagnosticul de fractură deschisă gambă stânga, traumatism cranio-cerebral acut închis, plagă contuză parieto-occipitală stângă, plagă contuză călcâi drept, aceasta fiind transferată la Spitalul Clinic de Urgenţă din Craiova, pentru investigaţii suplimentare. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ şi i s-au recoltat probe biologice de sânge in vederea stabilirii alcoolemiei. De la începutul anului până în prezent, în judeţul Vâlcea din cele 308 accidente rutiere înregistrate, în 102 dintre acestea au fost implicaţi pietoni, fie că s-au făcut vinovaţi sau nu de producerea accidentului rutier. Astfel, pe fondul vinovăţiei pietonilor (accidente având ca şi cauză, în principal, traversarea lor neregulamentară sau prezenţa pietonilor pe partea carosabilă) s-au produs 39 accidente rutiere soldate cu 3 persoane decedate, 18 rănite grav şi 18 rănite uşor. În funcţie de artera pe care a avut loc evenimentul, cele mai numeroase s-au înregistrat pe străzi (16 accidente) şi pe drumurile naţionale (13 accidente), intervalul orar cu cele mai numeroase accidente înregistrate datorită vinovăţiei pietonilor fiind 14.00-22.00. Raportat la vârsta persoanelor implicate în accidente, pietonii au fost cel mai frecvent copii, cu vârste cuprinse între 4-15 ani (11 accidente) şi persoane peste 65 ani (11 accidente). Într-un număr de 63 accidente pietonii au fost implicaţi fără a se face vinovaţi de producerea evenimentului rutier (cauza principală fiind neacordare prioritate pietoni), în urma cărora 7 persoane au decedat, 21 au fost rănite grav şi 39 rănite uşor. Raportat la artera de producere, jumătate din accidente au avut loc pe străzi, predominând intervalul orar 06.00-14.00, iar cele mai numeroase accidente în care au fost implicaţi pietoni, pe fondul nevinovăţiei lor, au avut loc în mediul urban (73%). Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Vâlcea recomandă pietonilor: să traverseze drumurile publice numai prin locurile unde sunt indicatoare sau marcaje pentru trecerea pietonilor, iar în lipsa acestora pe la colţul străzilor, după ce s-au asigurat în prealabil că din ambele sensuri nu se apropie nici un autovehicul; să nu se angajeze în traversarea străzii în fugă, prin faţa sau prin spatele autovehiculelor staţionate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţii; să circule numai pe trotuare, iar în lipsa acestora pe potecile laterale ale drumului public; să circule numai pe partea stângă a drumurilor publice, dacă acestea nu au trotuare sau poteci; după lăsarea întunericului, în condiţiile în care circulă pe drumurile publice, să poarte vestă reflectorizantă sau haine de culoare deschisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe