Cu aplauze și îmbrățișări. Aşa a revenit în sânul partidului primarul de Vâlcea, după cinci luni de arest. Chiar şi condamnat cu suspendare, edilul şi-ar putea relua fără griji fotoliul de primar, atâta vreme cât instanţa nu i-a interzis asta în mod explicit.
Colegii din organizația municipală PNL Râmnicu Vâlcea l-au primit cu braţele deschise.
„Aşa cum îl cunosc, mâine deja va veni la serviciu să pună umărul, să realizăm ce e mai bine pentru vâlceni. Mă bucur că a revenit acasă şi sper ca împreună cu el şi cu ceilalţi de la Primărie să facem ceea ce trebuie pentru oraş”, a declarat Eduard Vârlan, viceprimarul din Râmnicu Vâlcea.
Și locuitorii orașului se bucură și spun că a făcut lucruri bune cât a fost primar.
Emilian Frâncu a fost găsit vinovat de luare de mită de către Tribunalul București. El a fost prins în flagrant în aprilie, în timp ce ar fi luat 50 de mii de lei de la reprezentantul unei firme care avea contracte cu Primăria. Procurorii au susţinut în instanţă că edilul ar fi cerut pentru sine 10 la sută din valoarea lucrărilor, ca să acorde contractul în cauză. Sentinţa sa, de patru ani cu suspendare, poate fi însă atacată la Curtea de Apel a capitalei. (digi24.ro)
Web Design by DowMedia
inapoi la temnita cand se duce? sper cat mai repede