Costică “Vâlcea”, director executiv la UTA Arad

miercuri, 6 martie 2013

Costică “Vâlcea”, director executiv la UTA Arad

De mai multă vreme, în taină, se prepara venirea lui Gheorghe Constantin în conducerea clubului. Cei de la UTA nu suflau o vorbă, căci subiectul era unul sensibil, atâta timp cât fostul şef al arbitrilor a înfundat puşcăria, în “dosarul Penescu”.
Și era normal să nu se vorbească despre aşa ceva, căci se risca un circ mediatic. Până la urmă, aşa, parcă pe nepusă masă, Gheorghe Constantin a ajuns la UTA, azi fiind instalat în funcţia de director executiv. Schema clubului UTA era ÔÇô şi aşa ÔÇô mult prea săracă, deci loc în ea a avut şi cel spranumit Costică “Vâlcea”.

De mâine, Gheorghe Constantin se va aşeza în biroul clubului şi va prelua foarte multe sarcini de la Giovanni Catanzariti, care rămâne, astfel cu mai puţine responsabilităţi, mai ales că acum este acţionar minoritar. La prima vedere, este clar, aducerea lui Gheorghe Constantin în conducerea UTA-ei este cel mai bun transfer al iernii, atâta timp cât acesta este fostul şef al arbitrilor din România. Iar cum Adrian Marţian doreşte promovarea “Bătrânei Doamne” în această vară, “transferul” se justifică. (Aradon.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe