Adio referendum de demitere a primarului din Laloşu, Nicu Constantin!

duminică, 24 martie 2013

• Prefectul Mircea Nadolu nu a căzut în capcana fostului edil şef Ion Toma

Adio referendum de demitere a primarului din Laloşu, Nicu Constantin!

După cum s-a mai consemnat, luna trecută, prefectul Mircea Nadolu a constituit o comisie de control care să verifice atât modul în care primarul comunei Laloşu, Nicu Constantin, şi-a îndeplinit atribuţiile prevăzute de lege, cât şi motivele care au determinat formularea, de către cetăţeni, a cererii de organizare a referendumului local de demitere a primarului. Totodată, s-a verificat şi veridicitatea semnăturilor alegătorilor care au stat la baza formulării sesizării de organizare a referendumului. Potrivit Legii nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, referendumul pentru încetarea mandatului primarului se organizează ca urmare a cererii adresate în acest sens prefectului de locuitorii comunei, oraşului sau municipiului, ca urmare a nesocotirii de către acesta a intereselor generale ale colectivităţii locale sau a neexecutării atribuţiilor ce îi revin, potrivit legii, inclusiv a celor pe care le exercită ca reprezentant al statului. Cererea va cuprinde motivele ce au stat la baza acesteia, numele şi prenumele, data şi locul naşterii, seria şi numărul buletinului sau al cărţii de identitate şi semnătura olografă ale cetăţenilor care au solicitat organizarea referendumului. Organizarea referendumului trebuie să fie solicitată, în scris, de cel puţin 25% dintre locuitorii cu drept de vot. Acest procent trebuie să fie realizat în fiecare dintre localităţile componente ale comunei.

“Astfel, în satul Olteţani, numărul de alegători necesar pentru organizarea referendumului este de 53 de persoane iar cererea este susţinută, ulterior verificărilor, doar de 51 de cetăţeni, care reprezintă 24,28% din numărul cetăţenilor cu drept de vot. În satul Portăreşti, numărul de alegători necesar pentru organizarea referendumului este de 41 de persoane iar cererea este susţinută, ulterior verificărilor, doar de 37 de cetăţeni, care reprezintă 22,42% din numărul cetăţenilor cu drept de vot. În satul Berbeşti, numărul de alegători necesar pentru organizarea referendumului este de 98 de persoane, iar cererea este susţinută, ulterior verificărilor, doar de 95 de cetăţeni, care reprezintă 24,17% din numărul cetăţenilor cu drept de vot. Referitor la motivele invocate de iniţiatorii organizării referendumului, acestea nu se justifică, deficienţele constatate fiind nesemnificative cu posibilitatea remedierii în timp, deoarece nu au fost de natură a produce consecinţe grave asupra intereselor generale ale colectivităţii locale şi nu au provocat disfuncţionalităţi în activitatea autorităţilor publice locale. În concluzie, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că, nefiind îndeplinite cumulativ, cele două condiţii, prevăzute de art. 70 din Legea administraţiei publice locale, nu se poate organiza referendumul local de demitere a primarului comunei Laloşu, Nicu Constantin”, a precizat prefectul Mircea Nadolu.

(P.C.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe