Remus Borza administrează insolvenţa Oltchim, prin asociatul său, avocatul Gheorghe Piperea

duminică, 27 ianuarie 2013

Remus Borza administrează insolvenţa Oltchim, prin asociatul său, avocatul Gheorghe Piperea

Combinatul Oltchim a intrat în insolvenţă. Decizia a fost luată joi în Consiliul de Administraţie al societăţii. Sindicatele au fost de acord cu această măsură, însă au venit la negocieri cu o serie de condiţii.

Dacă solicitările lor nu vor fi îndeplinite, aceştia ameninţă cu ample acţiuni de protest. Consiliul a propus ca administratori judiciari provizorii consorţiul format din firma Rominsolv, reprezentată de avocatul Gheorghe Piperea, şi BDO Business Restructuring, reprezentată de Nicolaie Bălan.
 
Avocatul Gheorghe Piperea administrează insolvenţa Oltchim

O firmă a avocatului Gheorghe Piperea şi BDO Business Restructuring vor fi administratorii judiciari provizorii ai Oltchim Râmnicu-Vâlcea.

În cadrul emisiunii "Deschide lumea", Florian Bichir a prezentat legătura dintre Piperea şi Remus Borza, administratorul judiciar al Hidroelectrica.

"Remus Borza anunţa din noiembrie că Oltchimul va intra în insolvenţă. A avut şi bănuieli că va câştiga partenerul domniei sale, Gheorghe Piperea. Piperea, asociat cu Remus Borza în casa de avocatură Borza şi asociaţii. Domnul Borza e şef la Hidroelectrica şi îl are partener pe domnul Piperea. Piperea devine administrator la Oltchim şi partener al lui Borza", a precizat Bichir.

Borza: Sunt firme reputate în piaţă care unindu-se pot face treabă bună la Oltchim
Remus Borza a intervenit în direct la "Deschide lumea". Întrebat cum a ajuns Piperea administrator la Oltchim, el a răspuns: "Indicatorii de faliment la Oltchim erau de trei ani încoace. E o societate cu 700 de milioane datorii.

Oltchimul era un pacient în moarte clinică care a fost pe aparate. În lumea avocaţilor, nu înseamnă că, dacă ai patalamaua la mână, poţi să şi gestionezi o societate ca Hidroelectria, Uztel sau Oltchim. Și la noi sunt până în zece firme care să se înhame la o astfel de provocare şi de povară. Sunt firme reputate în piaţă care unindu-se pot face treabă bună la Oltchim".
ÔÇ¿

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe