|miercuri, octombrie 21, 2020
  • Follow Us!

Piperea, administrator judiciar la Oltchim: Voi încerca o privatizare prin insolvenţă 

Piperea, administrator judiciar la Oltchim: Voi încerca o privatizare prin insolvenţă

Gheorghe Piperea, care conduce firma de avocatura Rominsolv, numita administrator judiciar provizoriu la Oltchim, ne-a vorbit despre datoriile uriase ale combinatului, posibilele disponibilizari si consecintele intrarii in insolventa.

El a precizat, intr-un interviu acordat Ziare.com, ca aceasta procedura va usura privatizarea si ca va deveni un model de succes de reorganizare a unei companii de stat.

Declaratiile au fost facute in contextul in care cererea de insolventa a Oltchim a fost depusa, vineri, la Tribunalul Valcea.

De ce a fost aleasa intrarea in insolventa a Oltchim? Care este situatia combinatului?

Cei din Consiliul de Administratie au deschis procedura de insolventa, inca nu se stie termenul, cel putin pana in acest moment, probabil ca acesta va fi stabilit pentru miercuri. In legatura cu motivatia, tot ei stiu cel mai bine, insa banuiesc ca este cea inscrisa in cerere. Au spus ca nu mai pot face fata datoriilor scadente, care se ridica la 600 milioane de euro, conform documentelor contabile.

Trebuie mentionat ca, teoretic, atunci cand se instaleaza starea de insolventa, nu ai optiunea de a cere insolventa, ci esti obligat sa o faci, in decurs de 30 de zile, pentru ca altfel intervin niste sanctiuni pecuniare sau chiar penale.

Ce urmeaza pentru Oltchim? Care sunt pasii care trebuie urmati?

Mai intai, trebuie sa se deschida procedura judiciara, sa vedem daca judecatorul admite sau nu cererea. Insa, de regula cand se cere de catre creditor, in 99% din cazuri primeste avizul favorabil.

Dupa aceea, insa, vor fi niste efecte imediate, conform legii. De exemplu, executarile silite care sunt pe rol se suspenda in mod automat, nu mai curg dobanzi si penalitati, se ingheata cursul lor, se continua contractele cu furnizorii de utilitati, chiar daca acestia vor avea motive sa le opreasca. Electrica, spre exemplu, nu va mai putea sa taie furnizarea de energie electrica.

In plus, se va deschide un nou cont bancar, in defavoarea tuturor celorlaltor conturi, prin care se vor face platile, si se va purcede la niste demersuri putin mai complicate, cum ar fi elaborarea raportului privind cauzele insolventei, in 40 de zile, evaluarea, inventarierea s.a.m.d. a bunurilor si lista creditorilor, care va fi cea mai complicata.

Este posibil sa urmeze disponibilizari?

Este prematur inca sa vorbim concret despre acest lucru, dar, la nivel teoretic, o insolventa nu are cum sa evite disponibilizarile, dar daca se vor face, ele vor fi discutate cu actorii implicati.

Pe de alta parte, daca se va reusi salvarea Oltchim, ceea ce inseamna ca peste ani de zile vor putea sa fie refacute sau chiar crescute locurile de munca, atunci probabil ca un sacrificu temporar se justifica, pentru un numar de cateva sute de persoane. Insa nu am cum sa preconizez acest lucru, deci nu pot decat sa va spun ca inca e prematur sa discutam despre asa ceva. In principiu, nu ar trebui sa plece nimeni.

Cat estimati ca va dura procesul de insolventa?

Estimez ca va dura un an de zile pana ajungem la momentul la care se poate propune un plan de reorganizare, insa, daca lucrurile merg bine, durata s-ar putea scurta la 6 luni.

Recomandati si altor companii de stat sa intre in insolventa?

Da, bineinteles. Cateva exemple ar fi Compania Nationala a Huilei (CNH), Termoelectrica, CFR Marfa, in acest fel urmand sa se privatizeze mai usor decat in conditiile actuale, recomand chiar si Infrastructura de la CFR sa intre insolventa.

Oltchim va deveni un model in acest sens?

Probabil ca se vor putea face comparatii intre insolventa Oltchim si Hidroelectrica, pe de o parte, si incercarile de privatizare la celelalte companii, pe de alta parte (pentru care nu s-a cerut intrarea in insolventa – n.red.).

Se pregateste cumva terenul pentru o viitoare privatizare, prin aceasta insolventa?

Se va privatiza prin insolventa. Va fi un caz de scoala. Eu intentionez sa realizez o privatizare prin intermediul acestei proceduri, daca voi fi numit administrator judiciar. (Ziare.com)

Leave a Response