|marți, octombrie 20, 2020
  • Follow Us!

Don Costică Mazilu, om de stânga, fost muncitor necalificat, milionar în euro 

Don Costică Mazilu, om de stânga, fost muncitor necalificat, milionar în euro

Priviti acest domn de bine în fotografia alăturată – nu-i aşa că inspiră prosperitate !!!??? nu-i aşa că vedem în ochii lui determinare pentru rezolvarea problemelor cetăţeanului???

El este Costică Mazilu de la Râmnicu Vâlcea- deputat PSD, apoi trecut la UNPR, om de stânga, fost muncitor necalificat, milionar în euro.┬á

O prosperitate născută din lucrări grele de construcţii, întreţinere drumuri, asfaltări,… trăiască aşadar excavatoarele politice!

Într-o ţară ca România în care majoritatea firmelor de construcţii sunt deţinute sau controlate de politicieni dar nu avem autostrăzi şi drumuri mai deloc este absurd să te întrebi cum este posibil aşa ceva?

Este posibil pentru că voi cei care vă uitaţi acum la această rubrică i-aţi votat iar ei, ajunşi în Parlament, au început să-şi tragă contracte cu Statul.

Mazilu controlează compania de construcţii de drumuri GHECON iar în intervalul 2008- 2010 a încasat peste 88 de milioane de lei din lucrări publice, adică aproape 20 de milioane de euro.

A ajuns deputat după ce în Campania din 2008 a asfaltat pe banii lui o parte din drumurile din colegiul său- oamenii au rămas impresionaţi, fireşte ce a cheltuit atunci Mazilu şi-a scos cu vârf şi îndesat cât a fost la putere cu UNPR şi guvernul Boc, acum din nou la putere cu PSD.

Deputatul de Vâlcea a candidat pentru un mandat în colegiu Bălceşti din Vâlcea şi va mai sta (poate) încă 4 ani în Parlament.

Ce ai mai putea să adaugi la un asemenea dosar??? Felicitări şi bani să-ţi cumperi cât mai multe excavatoare don deputat!!! (www.realitatea.net)

Leave a Response