Atacul asupra CSM este concertat prin reţelele din teritoriu ale unor magistraţi, aflaţi la cheremul USL

duminică, 13 ianuarie 2013

• Liderul PNȚCD, Aurelian Pavelescu, demască acţiunile murdare de tip “Bogdan Mateescu”:

“Atacul asupra CSM este concertat prin reţelele din teritoriu ale unor magistraţi, aflaţi la cheremul USL”

Preşedintele PNȚCD şi fostul candidat la un post de deputat în Colegiul Râmnic Sud, Aurelian Pavelescu, ia o poziţie fermă asupra acţiunilor USL din ultimul timp de a-şi subordona justiţia şi Consiliul Superior al Magistraturii. “Lovitura de stat este, şi astăzi, în desfăşurare. Cu toate ca preşedintele Tribunalului Bucureşti, printr-o acţiune temerară, a rămas în funcţie, a fost salvată numai o aparenţă a statului de drept. Printr-o acţiune amplă de manipulare şi o diversiune, USL a reuşit să-l pună între paranteze pe preşedinte, blocându-i practic exerciţiul funcţiei. Acum a lansat o noua stratagemă de confiscare a statului, în mod nelegal şi neconstituţional, prin înlăturarea din rolul său constituţional a Consiliului Superior al Magistraturii şi a autorităţii judecătoreşti. Nu s-a reuşit acapararea justiţiei prin eliminarea preşedintelui, asistăm la o nouă acţiune a USL, cu acelaşi obiect. Atacul la CSM este la fel de brutal şi nelegal, concertat de aceleaşi forţe politico-mediatice, ca şi împotriva instituţiilor paralizate în vară, care a culminat cu suspendarea preşedintelui.

Atenţie! Fac apel la instituţiile care apără ordinea de drept şi la comunitatea internaţională. Opoziţia politică, eliminată şi ea cu mijloace nedemocratice, în urma unui proces de manipulare fără precedent, este în imposibiliate de ripostă. Pare că ne îndreptăm spre o adevărată disoluţie a statului şi reinstauararea la putere a unor cercuri de interese antistatale şi antieuropene. Principalul obiectiv al USL: controlul asupra justiţiei. Închiderea dosarelor penale şi imunitate pentru viitor. Banul public trebuie jefuit cu cap, nu? Vorba lui Vanghelie, ei ştiu să fure. Atacul asupra CSM este, fără discuţie, concertat, prin reţelele din teritoriu ale aşa-zişilor magistraţi, aflaţi la cheremul bandelor locale ale puterii. Adrian Năstase va ieşi în curând, cu o aură de victimă şi de învingător, iar cercul se poate închide. Din păcate, prietenii noştri din PDL îşi fac strategii pe termen lung, foarte lung, prea lung.... Acum pot să o spun: în iulie 2012 am propus PDL să grăbim procedurile de lansare a ARD şi nu au acceptat, ARD fiind formalizat abia la 16 septembrie. După, abia au înţeles că au greşit şi că am avut dreptate, ce folos? Greşim acum, oare, din nou? Eu cred că proiectul dreptei este, din nou, în mare întârziere, chiar şi azi dacă l-am formaliza, dar mâine, dar ┬½undeva, cândva┬╗? Voi face tot ce-mi stă în putinţă să demarăm un proiect, cât mai repede. Vorbeam acum câteva zile despre luciditate, deloc întâmplător”, a declarat Aurelian Pavelescu într-un mesaj postat pe Facebook.

(N.T.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe