Senatorul USL Marin Adrănel Cotescu ÔÇô Vicepreşedinte al Comisiei pentru Muncă, Familie şi Protecţie Socială

duminică, 30 decembrie 2012

Senatorul USL Marin Adrănel Cotescu ÔÇô Vicepreşedinte al Comisiei pentru Muncă, Familie şi Protecţie Socială

Ca urmare a unei ireproşabile activităţi profesionale şi a unei vaste experienţe în administraţia publică centrală, profesorul universitar Adrănel Cotescu a fost propus de colegi pentru funcţia de vicepreşedinte al Comisiei pentru Muncă, Familie şi Protecţie Socială. Nominalizarea este cu atât mai onorantă cu cât, este ştiut faptul că, în conducerea comisiilor sunt preferaţi parlamentari cu experienţă, care au cel puţin un mandat la activ. Cu toate acestea, propunerea nu este surprinzatoare, întrucât, experienţa bogată a noului senator USL, implicarea constantă în administraţia publică şi realizările sale prin precedentele funcţii din cadrul fostelor guverne îl califică pentru această responsabilitate.

Principalele domenii de activitate ale Comisiei pentru Muncă, Familie şi Protecţie Socială privesc raporturile individuale şi colective de muncă, statutul juridic al sindicatelor şi al organizaţiilor patronale, sistemul asigurărilor sociale, asistenţă socială, ajutoarele materiale pentru persoane defavorizate şi problematica ocupării forţei de muncă.

Senatorul Cotescu doreşte să precizeze că îl onorează încrederea colegilor săi şi că se bucură să activeze într-o astfel de comisie care, consideră dumnealui, se apropie cel mai mult de problemele reale ale cetăţenilor din colegiul dumnealui. ÔÇ£ Într-adevăr, una dintre cele mai acute probleme ale societăţii noastre constă în raporturile de muncă şi asistenţă socială. Ca şi vicepreşedinte al Comisiei pentru Muncă, Familie şi Protecţie Socială am posibilitatea să contribui în mod concret la îmbunătăţirea legislaţiei pe aspecte privind încadrarea în muncă. De asemenea, doresc încă o dată să le mulţumescu celor care mi-au acordat votul de încredere pe 9 decembrie şi să îi asigur din nou că am să îmi dedic toată priceperea în găsirea şi promovarea de soluţii pentru problemele cetăţenilor din colegiul Râmnicu Vâlcea.”, a declarat domnul Cotescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe